SCRISOARE DESCHISA DIN POLONIA·

Sursa:ÎN LINIE DREAPTĂ
O scrisoare interesanta care ne face sa înțelegem și mai bine de ce suntem în urma Poloniei la multe capitole și de ce Polonia nu a resimți asa de tare criza precum Romania.

Dragi prieteni români,
Vă trimit un salut călduros și un cuvânt de prietenie de la Varşovia, care comemorează doi ani de la dezastrul de la Smolensk. În același timp, vă mulţumesc pentru interesul vostru viu și profund față de acest eveniment. Pe noi, polonezii, aceasta ne bucură, cu atât mai mult cu cât avem, în această privință, un sentiment deosebit de puternic de însingurare în lume.
Iar chestiunea este importantă nu doar pentru polonezi, ci pentru întreaga regiune a Europei, situate între Occident şi Rusia, în special pentru acele ţări care au trăit ocupaţia comunistă. Smolensk arată cum un singur eveniment poate degrada poziția internaţională a unei ţări, cât de iluzoriu este sentimentul nostru de normalitate în privința ţărilor noastre, dar, în acelaș timp, și faptul că puterea, având la dispoziție aproape toată mass-media şi toate instituţiile, poate lupta împtriva încercărilor de a afla adevărul, împingând la periferie acea parte a societăţii, care nu cedează presiunii, şi care rămâne atașată unor valori precum patriotismul, cinstea, adevărul.
Smolensk arată cât sunt de slabe – confruntate cu o încercare adevărată – țările care se luptă cu moștenirea post-comunistă. Cât de mult le slăbesc fenomene ca violenţa mass-mediei, reducerea vieții sociale la un divertisment ieftin, dominaţia egoismului individual, distrugerea comunităţilor. Desigur, acestea sunt fenomene care afectează și Europa de Vest. Dar acolo boala ia forma unui guturai, iar în condiţiile noastre – a tuberculozei. Este o boală care afectează întreaga viaţă socială, nu doar cea politică. Înainte de a fi reușit să ne reconstruim ţările şi societățile după comunism, am căzut într-o altă capcană: democraţia nihilist-mediatică. Adică acel fel de democraţie, care este cel mai nociv pentru cei slabi, abia ieșiți din criză. Noi avem nevoie nu de nerușinare, ci de seriozitate. De seriozitate, pentru că situaţia noastră este serioasă. Este o iluzie să credem că vom reuși să ieșim din periferie, prin simpla copiere a unor modele occidentale. Acesta este un drum care nu ne duce nicăieri, ne duce la un rol secundar, necreator, de dependință a Occidentului, de resursă de forță muncă muncă ieftină, care să furnizeze tineri ţărilor bogate și îmbătrânite. Da, trebuie să învăţăm de la Occident, dar trebuie să ne construim independent propria noastră lume, pe baza alegerilor noastre proprii şi experienţelor noastre. Trebuie să căutăm cu înţelepciune posibilități de dezvoltare. Trebuie să avem grijă de independența noastră, trebuie să ne reconstruim o elită patriotică (astăzi, avem mai ales de-a face cu establishment-ul, lucru diferit de elită). Deci, trebuie să acţionăm așa cum acționează Occidentul în ceea ce îl privește.
Şi nimeni nu va îndeplini această sarcină în locul nostru. Așa cum nimeni nu se ocupă în locul polonezilor de lămurirea chestiunii Smolensk-ului.
Smolensk este, în acest sens, un sumbru avertisment pentru întreaga regiune. În primul rând, un avertisment foarte concret: oamenii politici care înfruntă supraputerea de la Est, sfârșesc rău, iar Vestului nu-i pasă de soarta lor. În al doilea rând, Smolensk este un avertisment metaforic: sarcina reconstrucției țărilor noastre este mai grea decât am crede.
Tabăra lui Lech Kaczynski a întreprins o asemenea încercare în Polonia, sfârșind în noroiul de la Smolensk, nu departe de gropile comune ale miilor de ofiţeri polonezi ucişi de sovietici în primăvara anului 1940. Este oare posibilă o metaforă mai limpede? Vă mulţumesc din nou pentru interesul vostru față de problemele poloneze. Este important ca mediile conservatoare din această parte a continentului să lucreze împreună. Chiar și numai pentru că Occidentul nu înţelege, sau nu vrea să înţeleagă, unele dintre problemele noastre. Occidentul preferă să colaboreze cu post-comuniştii înfrânți, decât cu noi – pentru că post-comuniştii sunt pentru ei parteneri mai facili, mai supuși.
Occidentul are grijă, de asemenea, în mod discret, ca ţările din regiune să nu construiască o comunitate de interese, preferând o relaţie directă, pe principiul patron-client, o relaţie cu fiecare stat în parte.
Dacă eu pot, pe baza experienţelor poloneze, să vă dau un sfat (și primesc cu bucurie sfatul vostru) aceasta este: construiți-vă instituţii proprii, mass-media proprii, mişcări sociale proprii. Chiar mici, dar ale voastre, cât se poate de profesionale. Fără o autentică societate civilă, orice speranță se va dovedi a fi iluzorie. Numai românii înșiși, ca și polonezii înşişi, își pot scoate țara din prăpastia post-comunistă. Nu politicienii, ci cetăţenii joacă în această luptă rolul-cheie.
Încă o dată vă salut, dragi prieteni.
Varșovia, 11 aprilie 2012
Jacek Karnowski, redactor şef al portalului wpolityce.pl