După eşuarea Conferinţei de la Viena, în ziua de 29 iulie 1924, Biroul Politic al Partidului Comunist (bolşevic) al URSS a adoptat hotărîrea cu privire la crearea Republicii Sovietice Socialiste Autonome Moldoveneşti, în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucraina. Se preconizează ca graniţa apuseană a noii republici să fie pe rîul Prut, ceea ce confirmă intenţia guvernului de la Moscova de anexare a Basarabiei . Autorităţile sovietice considerau că în 1924 erau toate condiţiile pentru declanşarea unei acţiuni de amploare împotriva României, care ar oferi pretextul pentru intervenţia Armatei Roşii şi ocuparea Basarabiei. Au fost planificate un şir întreg de măsuri împotriva integrităţii ţării. Moscova era convinsă că o răscoală de mari proporţii în Basarabia va demonstra opiniei publice mondiale că populaţia era nemulţumită de „dominaţia românească” şi cerea „alipirea” la Uniunea Sovietică.
Două grupări militare conduse de ofiţerii din Armata Roşie urmau să declanşeze atacuri simultane în nordul şi sud-estul Basarabiei, să ridice populaţia la luptă, după care să se proclame Republica Sovietică Moldovenească de la Bug pînă la Prut. În conformitate cu planul aprobat, au fost aduse arme, muniţii, materiale explozibile din Uniunea Sovietică şi trecute clandestin în România, mai ales noaptea, cu bărcile peste rîul Nistru.
La Arhiva Naţională a R. Moldova, în cadrul fondurilor personale, este depozitat un fond, care-i solicitat destul de des de cercetători. Este vorba despre fondul personal Manuil Poleac, un mare animator al documentelor istorice, care intenţiona să publice un „Dicţionar enciclopedic al Basarabiei” şi care a adunat o sumedenie de materiale, articole din diferite gazete şi reviste, cărţi, fotografii, hărţi care într-un fel sau altul aveau tangenţe cu istoria şi cultura din Basarabia .
Cu regret, enciclopedia nominalizată n-a apărut, în schimb toate materialele adunate de Manuil Poleac au fost depozitate la Arhiva Naţională. În dosarul 7 al acestui fond personal este inclus şi un articol dintr-un ziar rusesc vechi în care este vorba despre răscoala de la Tatarbunar din 1924 din Basarabia , care s-a dovedit a fi un spectacol sîngeros pentru opinia publică europeană.
Fără a face comentarii, îmi permit să pun conţinutul acestui articol la dispoziţia cititorului (traducerea îmi aparţine)
„De la începutul anului 1924 în Basarabia de sud se pregătea o răscoală împotriva sistemului de stat. Sub conducerea unor emisari speciali sovietici s-a început înarmarea populaţiei din Tatarbunar. Cu operaţia de pregătire a răscoalei se ocupa tâmplarul Andrei Arghirov. La el au fost aduse din URSS arme şi muniţii pentru răsculaţi. Andrei Arghirov a încredinţat armele spre păstrare lui I. Staianov şi S. Iaşcev.
În aprilie 1924 s-a început răscoala (de la Tatarbunar – Al.M.) sub conducerea lui A. Arghirov, care a tăiat cablurile telefonice şi a început a repartiza arme răsculaţilor. Armata (română – Al.M.) a încercuit localitatea şi drept prizonieri au fost capturaţi 300 de răsculaţi, dar A. Arghirov a izbutit să fugă în Rusia Sovietică şi datorită acestui fapt nu puteau fi depistaţi complicii lui. Ceilalţi răzvrătiţi au fost judecaţi de tribunalul militar din localitate şi au fost condamnaţi la diferite termene de muncă forţată. Pe Andrei Arghirov l-au judecat în lipsă şi a fost condamnat la muncă forţată pe viaţă.
În anul 1926 A. Arghirov, care a trecut la GPU şcoala de spionaj a venit din nou în Basarabia cu o misiune specială. Lui i s-a încredinţat să organizeze la sudul Basarabiei noi organizaţii primare comuniste.”
(ANRM, fond 792, inv.1, d.7)
În acelaşi fond şi inventar în dosarul 13 este inclusă şi fotografia celebrului general rus şi fost ministru de război al Rusiei, A.N. Kuropatchin. În 1910 generalul scria:
„Populaţia românească din Basarabia , anexată acum 100 de ani, trăieşte astăzi separată şi în afară de populaţia rusă. În viitor, fie pe cale paşnică, fie în urma unui război, unitatea poporului român este de neînlăturat. ”
De mult nu mai este al nostru nici Tatarbunarul, nici Cetatea-Albă, nici Hotinul, nici Balta, nici…, Tiraspolul, nici Dubăsarii, nici Râbniţa, … nici Tighina. Putem vorbi şi de Palanca?
Alexandru Moraru, istoric-arhivist şi publicist
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu