Blair s-a pozat cu Ponta pentru o căruța de euroi, plătiți de o fundație, care nu are nimic în comun cu specialistul număru unu în asemenea organizații , cu origini maghiare și cu domiciliu peste ocean. Nu știți care ocean? Oceanul Atlantic, pe care l-a trecut Ponta, nu demult, iar de când s-a întors, toată europa și nu numai i-l slăvește. Nominalizat ca “Tanar Lider al Lumii”, sau ceva de genul asta, la Forumul Economic Mondial de la Davos (Young Global Leader of World Economic Forum) , vizitat de Blair , apropiat de Tokes ,cu declarațiile de la Cluj de autonomia Transilvaniei, “Transilvania trebuie să aibă o reprezentare regională şi specială” împachetata sub forma “descentralizării politico-economice”, . Sunt câteva dintre acțiunile coerente ale lui Ponta , împins de la spate de mentorul sau spiritual de pe plan local, Adrian Năstase. Acesta din urma posta pe blogul sau în 2008 un articol din care redau un fragment "– a fost desemnata, impreuna cu Tony Blair si cu mine, la Davos, in 1993, intre cei 200 de ”tineri lideri mondiali pentru lumea de maine”). Conferintele pe teme de “progressive governance” au fost lansate in 1999 iar principalele reuniuni s-au tinut la Washington, Berlin, Stockholm, Londra, Budapesta, Johannesburg. Eu am participat la cele organizate in 2003 si 2004 la Londra si Budapesta". Din Hotnews aflam și câteva condiții pe care trebuie sa le îndeplinească un candidat la "Young Global Leader of World Economic Forum": Candidatul trebuie sa aiba un palmares bogat de realizari si o bogata experienta de leadership. De obicei, acest lucru înseamnă 5-15 ani de experienţă profesională remarcabilă şi o indicaţie clară ca doreste sa joace un rol de lider important pentru tot restul carierei sale.A demonstrat un angajament de a servi societatea, în general, prin contribuţii excepţionale, şi să aibă o perspectivă globală. La o analiza simpla vedem ca Ponta îndeplinește sigur condiția cu vârsta , altfel
cei din forumurile economice mondiale vor avea o mare dezamăgire, dacă-și pun speranța în ceva de ciupit de prin Romania, dacă nu o fi doar un serviciu întors unui prieten vechi, astăzi bântuit de procese, în așteptarea unor sentințe care s-ar putea sa fie crunte. In rest Ponta nu se dezminte, și nu pierde ocazia de o lua pe arătura atunci când nu are discursuri pregătite în consonanta cu cei ce-l orientează, iar presa noastră centrala nu sesizează, decât cu mici excepții, aceste aspecte ,probabil tot din dragoste pentru aceste fundații și fondatorul lor.
Părerea lui Googu tocmai din Bucovina !!!
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu