Persoanele fizice din județul Suceava care realizează venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură vor trebui să depună, până pe data de 25 mai 2013, o declaraţie în care să precizeze terenurile, culturile şi animalele care urmează să fie impozitate pe bază de normă de venit. Potrivit noilor prevederi legale, începând cu data de 1 februarie 2013 se vor impozita veniturile realizate de către persoanele fizice din cultivarea produselor agricole vegetale, exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole, creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv valorificarea produselor de origine animală în stare naturală.
Veniturile obţinute din una dintre aceste activităţi se stabilesc pe bază de normă de venit. La rândul lor, normele de venit se stabilesc pe unitatea de suprafaţă (hectar) deţinută de agricultorii persoane fizice, pe cap de animal sau pe familie de albine.
Pentru ce vor plăti impozit agricultorii suceveni
În baza noilor prevederi legale, printre agricultorii care vor plăti impozite vor fi cei care deţin mai mult de două hectare de teren cultivate cu cereale, plante oleaginoase, cartofi, sfeclă de zahăr sau hamei pe rod. De asemenea, vor fi impozitate veniturile obţinute din exploatarea unor culturi mai mare de 0,5 hectare de legume în câmp; 0,2 hectare de legume în spaţii protejate; 1,5 hectare de pomi pe rod, şi 0,5 hectare de vie pe rod. De remarcat faptul că cele mai mari impozite vor fi plătite de către cei care deţin terenuri cultivate cu flori şi plante ornamentale, impozitul în acest caz fiind de 1.883,68 lei/hectar, pentru suprafeţe mai mari de 0,3 hectare.
De asemenea, persoanele fizice vor plăti impozit pe venit în situaţia în care cresc mai mult de două vaci, acelaşi impozit fiind achitat şi de către cei care au mai mult de zece ovine sau caprine. Impozitul va fi calculat şi pentru sucevenii care cresc mai mult de şase porci pentru îngrăşat, pentru cei care au peste 50 de familii de albine, precum şi pentru cei care cresc peste o sută de păsări de curte.
Câteva calcule pentru impozitul pe venituri agricol care va fi plătit începând din acest an
De exemplu, dacă un sucevean creşte patru vaci, va plăti impozit doar pentru două dintre acestea. Impozitul pentru o vacă va fi de 72,06 de lei. În situaţia în care o persoană fizică are o seră în care cultivă legume, suprafeţele mai mari de 0,2 hectare vor fi impozitate. În acest caz, impozitul pentru un hectar de legume cultivate în spaţii protejate va fi de 1.285,28 de lei. Culturile de legume în câmp se impozitează pentru suprafeţe mai mari de 0,5 hectare, impozitul pentru un hectar fiind de 640,16 lei. Valori mari ale impozitului se înregistrează şi în cazul culturilor de cartofi. Cei care au terenuri cultivate cu cartofi mai mari de 0,5 hectare vor plăti un impozit de 558,08 lei/hectar.
Impozitul pentru veniturile din activităţi agricole se plăteşte în două rate anuale
Astfel, sucevenii care desfăşoară activităţi agricole pentru care venitul se determină pe baza de normă de venit trebuie să depună la administraţia financiară de care aparţin o declaraţie, Formularul 221, până pe data de 25 mai, pentru anul în curs. În situaţia în care activităţile agricole se realizează în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, această declaraţie va fi depusă de către asociatul care răspunde de îndeplinirea obligaţiilor pentru întreaga asociaţie.
După depunerea acestei declaraţii, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava urmează să stabilească impozitul anual datorat, după care agricultorii vor primi deciziile de impunere.
De precizat faptul că agricultorii suceveni îşi vor plăti impozitul anual stabilit în baza deciziei de la Finanţe în două rate egale. Astfel, jumătate din impozitul datorat pentru veniturile din activităţi agricole se va plăti până la data de 25 octombrie, inclusiv, iar a doua rată trebuie achitată până pe 15 decembrie, inclusiv.
Mai trebuie spus că veniturile obţinute din vânzarea produselor agricole altfel decât în starea lor naturală, de exemplu brânza, pastrama etc., reprezintă venituri din activităţi independente şi se supun impozitării în sistem real.
Vă prezentăm în continuare tabelul cu impozitul pe veniturile din agricultură care trebuie plătit de către persoanele fizice:
Produse vegetale
|
Suprafaţa destinată producţiei vegetale/cap de animal/familie de albine
|
Impozit
|
Cereale
|
peste 2 ha
|
71,84 lei/hectar
|
Plante oleaginoase
|
peste 2 ha
|
73,28 lei/hectar
|
Cartof
|
peste 2 ha
|
558,08 lei/hectar
|
Sfeclă de zahăr
|
peste 2 ha
|
111,52 lei/hectar
|
Tutun
|
peste 1 ha
|
169,6 lei/hectar
|
Hamei pe rod
|
peste 2 ha
|
237,28 lei/hectar
|
Legume în câmp
|
peste 0,5 ha
|
640,16 lei/hectar
|
Legume în spaţii protejate
|
peste 0,2 ha
|
1.285,28 lei/hectar
|
Leguminoase pentru boabe
|
peste 1,5 ha
|
128,16 lei/hectar
|
Pomi pe rod
|
peste 1,5 ha
|
753,44 lei/hectar
|
Vie pe rod
|
peste 0,5 ha
|
221,6 lei/hectar
|
Flori şi plante ornamentale
|
peste 0,3 ha
|
1883,68 lei/hectar
|
Animale
| ||
Vaci şi bivoliţe
|
peste 2 capete
|
72,48 lei/cap
|
Ovine şi caprine
|
10 - 50 de capete
|
3,68 lei/cap
|
peste 50 de capete
|
10,4 lei/cap
| |
Porci pentru îngrăşat
|
6 - 10 capete
|
8,96 lei/cap
|
peste 10 capete
|
28,32 lei/cap
| |
Albine
|
50 - 100 de familii
|
11,2 lei/familie
|
peste 100 de familii
|
15,68 lei/familie
| |
Păsări de curte
|
100 - 500 de capete
|
0,48 lei/cap
|
peste 500 de capete
|
0,32 lei/cap
|
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2013-03-20/Darile-pe-care-agricultorii-suceveni-le-au-de-platit-pentru-culturi-si-animale#ixzz2O74GqDEj
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu