ZACUSCĂ DE FASOLE.

Cum se păstrează cartofii pe timpul iernii.

Păstrarea cartofilor în gospodării

Până la cel de-al Doilea Război Mondial, în ţara noastră se cultiva cartoful numai în depresiunile intramontane şi cele extramontane. Toamna, după recoltarea cartofilor, cultivatorii de aici umpleau căruţele cu saci cu cartof şi mergeau îndeosebi în zona de stepă şi cea de silvostepă şi chiar în zona colinară, unde îi dădeau la schimb pe porumb, grâu şi chiar vin, cu care se întorceau acasă.

După înfiinţarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare a Cartofului şi Sfeclei de Zahăr de la Braşov au fost efectuate numeroase cercetări în urma cărora s-a constatat că, în condiţiile aplicării unor tehnologii specifice, cartoful poate fi cultivat şi în afara arealelor consacrate cultivării acestei specii. Astfel, s-a ajuns în timp ca fiecare locuitor al satelor să cultive cartof. Cel puţin în grădină pentru consumul propriu, dar şi pe suprafeţele mai mari pentru piaţă. Pentru aceştia ofer câteva sfaturi practice, de data aceasta cu referire la păstrarea cartofilor, care este la fel de importantă ca şi producerea lor.

Tuberculul de cartof conţine cca 75% apă, datorită cărui fapt este perisabil. Din cauza conţinutului mare de apă, foarte uşor se îmbolnăveşte în timpul păstrării. Acesta este cauza pentru care trebuie avut grijă ca să nu rămână în cartofii care se trec la păstrare niciun tubercul atins de vreo boală. Aceasta constituie focar de infecţie şi de la el se poate îmbolnăvi toată masa de cartof.

Odată cu strângerea tuberculilor se face sortarea lor. Adică, toţi cei vătămaţi în timpul recoltării, toţi cei suspecţi că ar fi bolnavi, ca şi tuberculii mici se pun separat şi se folosesc imediat în hrana animalelor. Tuberculii nu trebuie lăsaţi la lumina zilei mai mult de 6-7 ore, deoarece în coaja lor şi imediat sub coajă se acumulează o substanţă denumită solanină care, în cantitate mai mare, este otrăvitoare.

Atenţie la temperatură!

Tuberculul de cartof respiră şi transpiră în permanenţă. Din această cauză păstrarea cartofilor trebuie condusă din punctul de vedere al temperaturii în masa de tuberculi. Temperatura optimă pentru păstrarea cartofilor pentru consum este de 3-6°C şi a celor pentru sămânţă de 2-4°C. La cartoful pentru sămânţă, când sunt temperaturi mai ridicate în masa de tuberculi, faza repausului germinal se scurtează. Atât în timpul repausului germinal, dar mai ales după încheierea acestuia, în tuberculul de cartof pentru sămânţă începe să se sintetizeze un produs biochimic care favorizează formarea tuberculilor la plantele răsărite din acest tubercul.

Aceasta este faza de incubaţie. Pe măsură ce trece timpul, cantitatea produsului care favorizează formarea tuberculilor noi la plantele de cartof se reduce, cu atât mai mult cu cât temperatura din timpul păstrării o depăşeşte pe cea optimă. Are loc deci un proces de degenerare fiziologică în timpul păstrării cartofilor pentru sămânţă, din cauza nerespectării condiţiilor optime de păstrare. Dar şi temperaturile scăzute sunt dăunătoare, la -1°C tuberculul de cartof începe să degere, iar la -2°C îngheaţă.
Îndulcirea cartofului

La o temperatură sub 4-5°C se produce îndulcirea tuberculilor. Îndulcirea este un proces reversibil, care se produce din cauza transformării amidonului în zaharuri sub influenţa enzimelor amilolitice. După îndulcire se ţin tuberculii la temperaturi ridicate (15-23°C) timp de două săptămâni şi gustul dulce dispare. Din această cauză, iarna, în cazul păstrării cartofului în pivniţe, gospodinele trebuie să aibă în cămară mai mulţi cartofi pentru a evita consumul cartofilor îndulciţi, deşi mulţi consumatori apreciază favorabil gustul îndulcit al cartofului.

Din cele arătate rezultă că păstrarea cartofilor, aşa cum s-a arătat la început, este la fel de importantă ca şi producerea lor. Este important de reţinut faptul că, indiferent de locul unde se face păstrarea, termometrul pentru măsurat temperatura este la fel de important ca oricare altă unealtă folosită pentru plantarea sau întreţinerea culturii de cartof.

Adăpostirea

Păstrarea cartofilor se face, de regulă, în beciuri, pivniţe, bordeie speciale sau în silozuri la pământ. În beciuri sau pivniţe se păstrează cantităţi mici de cartofi; pentru a reduce cât mai mult pierderile din timpul păstrării, atât în beciuri cât şi în pivniţe se pregătesc compartimente special amenajate. Cel mai bine ar fi ca aceste compartimente să fie permanente, pentru a evita îmbolnăvirea tuberculilor şi a favoriza aerisirea uniformă a lor.

Spaţiile respective se amenajează din scânduri, distanţa între acestea fiind de 2 cm, pentru a se asigura astfel o bună circulaţie a aerului. Tot în acest scop, de la suprafaţa beciului, respectiv a pivniţei, şi până la baza boxei se lasă un interval de 15-20 cm. De asemenea, la perete, unde este fixat geamul de aerisire, se lasă o distanţă între peretele boxei şi cel al beciului tot de 15-20 cm. În beciul astfel amenajat se poate pune un strat de cartof de 2-2,5 m înălţime, în timp ce fără astfel de amenajări grosimea stratului de cartof nu trebuie să depăşească 1-1,2 m.

Dezinfecţia

Indiferent dacă sunt neamenajate sau amenajate special pentru păstrarea cartofilor, înainte de a se începe recoltarea pivniţele trebuie reparate, curăţate şi dezinfectate. Boxele amenajate special sunt cu pereţi mobili, ceea ce permite demontarea, curăţirea şi văruirea lor cu var proaspăt, care este şi dezinfectant. Bine este ca după aceea să se facă şi o dezinfecţie cu sulf. În acest scop se închid bine ferestrele, căptuşindu-le cu hârtie.

Apoi se aşează în mijlocul încăperii o tablă sau o găleată veche cu jar, peste care se pune cantitatea de sulf calculată. Se închide apoi uşa pivniţei respectiv a beciului, căptuşind-o şi pe aceasta cu hârtie pentru a împiedica ieşirea sulfului. După 2-3 zile se aeriseşte.

Aerisirea

Concomitent cu recoltarea cartofilor, după efectuarea riguroasă a sortării, aşa cum s-a arătat mai înainte, tuberculii se aşează la locul definitiv pentru păstrare. Acum, grija principală este aceea de a scădea temperatura în mijlocul masei de tuberculi la 3-5°C. În acest scop se deschid ferestrele şi uşile beciului în timpul nopţilor de toamnă, când nu este pericol de îngheţ, iar ziua se ţin închise.

Aerisirea trebuie făcută cu multă grijă, mai ales în timpul perioadei de păstrare. În timpul iernii trebuie avut grijă ca aerisirea să se facă numai ziua, când temperatura aerului este afară de 1°C şi durează doar 3-4 ore. Periodic se face controlul temperaturii, pentru ca păstrarea să poată fi condusă corespunzător. În beciuri şi eventual, în pivniţe cartofii se păstrează bine dacă se asigură în permanenţă o temperatură de 3-5°C în masa de tuberculi şi o umiditate relativă a aerului de 85-90%.

În condiţiile normale de păstrare, pe lângă bioxidul de carbon care se formează se degajă şi o cantitate apreciabilă de căldură, circa 2,5 kcal pe tonă şi oră, care determină creşterea temperaturii în masa de tuberculi şi în consecinţă creşterea respiraţiei, provocând stricarea cartofilor. Aşadar respiraţia trebuie să fie cât mai scăzută, ceea ce se realizează prin dirijarea temperaturii. Prin aerisire, respectiv mişcarea aerului, se realizează împrospătarea lui, evacuarea căldurii şi a vaporilor de apă degajaţi în procesul de respiraţie a tuberculilor de cartof.
Prof. dr. doc. Matei BERINDEI
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 22, 16-30 NOIEMBRIE 2008

Sfânta Marie Mica - tradiții și obiceiuri

In fiecare an, pe 8 septembrie, crestin-ortodocsii praznuiesc, cu mare bucurie, Nasterea Sfintei Maria sau, cum e numita in popor, Santamarie Mica, cea aleasa sa-l nasca pe Domnul nostru Iisus Christos, aceasta fiind prima maresarbatoare a noului an bisericesc, care a debutat la 1 septembrie.
Fecioara Maria s-a nascut dintr-un miracol, parinti fiindu-i Ioachim si Ana, oameni cu credinta in Dumnezeu dar care, ajunsi la batranete, inca nu aveau urmasi. Evreii fara urmasi nu aveau voie sa duca jertfa la Templu, lucru care tare ii mahnea. Ioachim, tatal Mariei, s-a retras in pustiu, pentru 40 de zile, ca sa se roage, in timp ce Ana i-a promis lui Dumnezeu ca, daca-i va da un copil, il va da sa slujeasca bisericii.

Rugaciunile lui Ioachim si promisiunea Anei au fost ascultate de Dumnezeu. Cumintenia fetei, dar si descendanta din David au facut ca Maria sa fie cea de care vorbeau profetii in Vechiul Testament. Proorocul Isaia vesteste ca Mantuitorul se va naste din feciora, se va numi Emmanuel, in traducere, cel iubit de Dumnezeu, si va fi din neamul lui Iuda si din familia lui David.

In calendarul popular, ziua de 8 septembrie marcheaza sfarsitul verii, cand vremea incepe sa se strice, iar capriciile toamnei se fac tot mai simtite si frigul e din ce in ce mai patrunzator. 

Incepand de azi, randunelele pornesc spre tari mai calde, insectele si reptilele se retrag in pamant. La tara, se pornesc lucrarile agricole de toamna, se bat nucii si incepe culesul viei. In aceasta zi, crestinii nu aprind focul in vatra, deoarece se crede ca asta ar aduce ghinion si boala.

Astazi, femeile care isi doresc copii merg la biserica, aprind lumanari si se roaga la icoana Fecioarei Maria. De asemenea, merg la biserica pentru rugaciune si femeile insarcinate pentru ca Sfanta Maria sa le ajute sa aiba o nastere usoara si copii sanatosi.

In ziua de Santamarie Mica se impart struguri si prune de sufletul mortilor.

De ziua Fecioarei se obisnuieste ca in casele crestinilor sa arda candela toata ziua. In aceasta zi nu se munceste, dar dupa 8 septembrie, se seamana graul, orzul si secara, se aduna recolta de pe campuri, se jupoaie ulmii de coji care in primavara se vor folosi la legatul viei. In satele in care se sarbatoreste Hramul, se organizeaza targuri si iarmaroace.

Statisticile spus ca la noi, exista peste doua milioane de romani care poarta numele Sfintei Fecioare si astazi isi sarbatoresc cu bucurie si mese pline de bucate alese, ziua numelui. Sa fie sanatosi si fericiti alaturi de cei dragi!                                     Sursa:

Lucrari de primăvara in gardina de trandafiri.

Tăierile de primăvară în uscat ale trandafirilor reprezintă una dintre cele mai importante lucrări care se execută la trandafiri. Momentul optim pentru tăierea trandafirilor în primăvară când seva începe să circule, lăstarii şi mugurii încep să se umfle şi se poate observa gradul de degerare a tufelor. Cel mai bun moment pentru tăieri este după 20 martie-începutul lunii aprilie în funcţie de evoluţia condiţiilor de mediu. Prin tăieri la trandafiri se urmăreşte : - întinerirea tufei prin suprimarea ramurilor epuizate, îmbătrânite, slabe sau rău plasate ; - stabilirea unui echilibru între rădăcini şi partea aeriană ; - formarea ramurilor pentru înflorire în anul viitor ; - o înflorire bogată şi echilibrată de la an la an. Indiferent de specia şi de soiul de trandafiri, mai întâi trebuie să se facă tăieri de aerisire, apoi tăieri de echilibrare a părţii aeriene şi tăierile de reîntinerire. Prin tăierea de aerisire sau de rărire şi curăţire se înlătură ramurile uscate, bătrâne, bolnave, subţiri. Se vor înlătura ramurile prea dese din interiorul tufei care împiedică pătrunderea luminii din interiorul tufei care împiedică pătrunderea luminii în interior din care cauză lăstarii înfloresc slab. Se vor înlătura ramurile rău plasate. Tăierea de echilibrare se va aplica ramurilor în vederea stabilirii unui raport între creşterea lemnului şi înflorirea trandafirilor. Aceste tăieri se fac în scopul producerii de flori şi se execută în tot timpul perioadei de vegetaţie pentru obţinerea de lăstari floriferi. Tăierea de reîntinerire se execută în scopul reînnoirii ramurilor din tufă, la 1-2 muguri bine formaţi de la bază. Se poate executa în două etape : se taie jumătate din ramuri primăvara devreme şi restul se taie după ce au trecut florile. La început se vor tăia ramurile mai groase. Această lucrare se execută odată la 5-10 ani. Tăierile se aplică diferenţiat conform cu particularităţile biologice ale soiului şi scopul urmărit. Tăierea trandafirilor din grupa Thea hybrida se face în primul an de la plantare la 3-4 muguri cu 4-5 ramuri (în vârf fiind mugurele orientat spre exterior). Înălţimea de tăiere deasupra solului diferă de la soi la soi. Dacă lăstarul este slab dezvoltat se lasă doar un mugur, dacă este mai gros se lasă mai mulţi muguri pe lăstar. In anul următor, tufele se taie asemănător lăsând pe lăstari 3-4 muguri şi 4 lăstari. Aceasta înseamnă creşterea treptată a înălţimii tufei cu 10-15 cm în fiecare an. Nu trebuie omis faptul că în fiecare an se taie 1-2 lăstari lăsând un singur mugur (cep) asigurând astfel o creştere abundentă de la bază. In anii următori se repetă acest tip de tăiere. Tufele să nu aibă ramuri mai vechi de trei ani. Lăstarii se taie deasupra mugurelui situat către exteriorul tufei pentru a reda tufei un port larg şi o aerisire suficientă. Suprafaţa de tăiere să fie în plan oblic la 0,5 cm deasupra mugurelui astfel ca apa de ploaie să nu se scurgă peste mugurele pornit (situat în partea superioară a planului oblic). Tăierea să nu fie nici prea oblică pentru că pericolul de uscare a mugurelui creşte. La trandafirii de grădină, la Polyantha şi Floribunda, având în vedere utilizarea lor pentru decor, se urmăreşte obţinerea unei înfloriri abundente şi uniforme. In primul an tăierea se face la 3-4 muguri cu 4-5 ramuri, cu mugurele din vârf situat la exterior. In anii următori se lasă pe tufă 3-6 ramuri, cu 4-8 muguri în funcţie de capacitatea de lăstărire a soiului şi de vigoarea ramurilor. Deoarece dezvoltarea este mai abundentă toamna, de la bază pornesc lăstari groşi purtând buchete mari de flori. Scopul tăierilor pentru aceşti trandafiri este producerea în fiecare an a unui număr mare de lăstari. Lăstarii mai vechi sau mai slabi trebuie tăiaţi la 1-2 muguri (cep), pentru a asigura creşterea noilor lăstari în anul următor. Deci toţi lăstarii tineri şi viguroşi trebuie scurtaţi mai puţin şi toţi lăstarii slabi sau mai în vârstă de 2 ani trebuie tăiaţi mai sever. Lăstarii care se dezvoltă pe ramurile scurtate mai puţin, înfloresc mai timpuriu decât lăstarii de la ramurile tăiate mai sever, în schimb aceştia produc lăstari puternici care înfloresc toamna târziu. Tăierea trandafirilor urcători. Înflorirea la trandafirii urcători are loc pe lăstarii cei mai puternici care s-au dezvoltat anul precedent pe ramuri. Se va urmări ca prin tăieri repetate să se obţină permanent ramuri noi care să fie pe toată lungimea cu lăstari floriferi. Datorită faptului că aceşti trandafiri urcători prin creşterea lor sunt destinaţi să îmbrace anumite suprafeţe verticale, se vor alege şi se vor forma ramurile de prelungire care vor servi ca schelet în aşa fel încât fiecare să dea lăstari mai mulţi ca să înflorească. După plantare se vor reţine la fiecare tufă un număr strict necesar de ramuri (4-6-8), care se vor tăia de lungimi în raport cu dezvoltarea lor de la 0,60 m la 2,0 m, pentru a forţa ca pe lungimea lor să se îmbrace cu lăstari pe care continuu îi vom tăia şi forţa să dea flori cât mai multe. Ramurile de prelungire (schelet) se vor palisa orizontal, altele arcuit pentru a le forţa să formeze cât mai mulţi lăstari floriferi. Pentru a simula formarea de ramuri noi se fac tăieri scurte (cep) către baza plantei: tăierea uşoară a ramurilor lungi, etajat la cei palisaţi vertical şi scurtarea lăstarilor floriferi laterali înseriaţi pe acestea. La trandafirii urcători se înlătură cu desăvârşire lemnul mai vechi de trei ani, care este degarnisit precum şi lăstarii de prisos care strică aspectul tufei. Pentru tăierea trandafirilor trebuie să se folosească foarfeci, bricege sau fierăstraie foarte bine ascuţite pentru ca tăietura să fie netedă şi să se vindece repede, să nu se strivească lăstarul. Tăietura se face întotdeauna la 0,5 cm deasupra ochiului orientat exterior. Dacă se taie prea lung, rămân cioturi şi este inestetic. Sursa Agroazi