luni, 30 iulie 2012

Jennifer Lopez - Goin' In ft. Flo Rida

Dan Mihalache (PNL), intrebat de Sorina Matei cand pleaca Antonescu de la Cotroceni:

"Am intrebat daca Antonescu isi da demisia sau nu. Am primit urmatorul raspuns. Il redau exact: "Ia mai du-te si tu in ma-ta daca ai curiozitati din astea...Uita numarul meu de telefon".

Numarul l-am uitat. L-am asigurat ca o voi face. Este vorba despre Dan Mihalache, consilier al lui Crin Antonescu, secretar general adjunct al Guvernului, om care se ocupa de imaginea si comunicarea PNL. Eu pot accepta multe, dar injuraturile de mama, indiferent de la cine vin, nu pot sa le accept. Atat", incheie Sorina Matei.
Sursa:http://www.hotnews.ro/

Referendum= FAIL

Sursa:http://www.hotnews.ro/hotreporter

duminică, 22 iulie 2012

Lovirura de stat

În cartea sa Coup d'État: A Practical Handbook (Lovitura de stat: un manual practic), Edward Luttwak sintetizează: O lovitură de stat se realizează prin infiltrarea unui segment mic, dar de importanță extremă, a aparatului de stat, care apoi este folosit pentru a prelua controlul de la guvern și a-l îndepărta de la putere.În Dicționarul Enciclopedic se găsește următoarea definiție: Lovitura de stat este o acțiune rapidă, care urmărește răsturnarea regimului politic existent și preluarea prin forță a puterii politice în stat de către persoane sau grupuri de persoane

Poporul roman in varianta Victor Socaciu

"Nu e de competenta poporului roman sa decida daca Parlamentul este unicameral sau bicameral. Romanii nu pot decide o chestiune atat de tehnica, este o chestiune a unui Parlament, a unor oameni care stiu despre ce e vorba.E o chestiune a elitei. In marile societati nu mai exista alegerea presedintelui asa la indemnana unui popor, ci la indemana Parlamentului. La noi e semi-prezidential", a spus Socaciu.

Victor Ponta (USL) recunoaste ca au fraudat alegerile

marți, 10 iulie 2012

Домино-parada militara (Belarus)

Cancelarul si carlanul

Cand vorbeste cancelarul Germaniei si declaratia sa este postata pe site-ul oficial al guvernului de la Berlin, indiferent ca acest cancelar se numeste Merkel, Schroeder, Khol sau mai stiu eu cum, se numeste ca vorbeste statul german.
Trebuie sa fii ori cu totul neinstruit ori sa-i socotesti pe altii total neinstruiti in materie politica daca poti afirma ca vreun cancelar german ar vorbi vreodata ca simplu politician de stanga sau de dreapta, crestin democrat sau socialist, si si-ar baza declaratiile doar pe jalba vreunui politician din aceeasi familie politica. Asa ceva se poate la Bucuresti, dar nu se poate la Berlin si in nicio alta capitala european unde politicienii stiu sa fie oameni de stat si au principii democratice foarte solide.
[...]
"Banuiesc ca nu doamna Merkel o sa voteze pe 29. Si banuiesc ca votul oamenilor de pe 29 nu va fi contestat de nimeni. Doamna Mekel si crestin-democratii germani - pentru ca doar ei sunt cei care ii tin partea domnului Basescu si PDL, a raspuns cu obraznicie" imberba Victor Ponta.[...]
Sursa: http://www.ziare.com/

Frankfurter Allgemeine Zeitung: Aşa grăit-au puciştii

În România, până de curând, politicienii corupţi erau nevoiți să se teamă pentru viitorul lor. Acum nu mai sunt. Noii guvernanți de la Bucureşti – precum comuniştii, la vremea lor – nu fac nicio distincţie între Partid şi Stat. de Karl-Peter SchwarzAndrei.
Ministrul român de Externe,Marga a trimis săptămâna trecută omologilor săi din UE o scrisoare care avea anexat un comunicat al coaliției de guvernare social-liberale USL privind “recentele evenimente politice din România”. Acest procedeu este pe de o parte neobişnuit, prin în faptul că un ministru de externe trimite, de regulă, luări de poziție ale guvernului său, și nu propagandă de partid; pe de altă parte este totuși tipic pentru modul de gândire al noilor guvernanți de la Bucureşti, care – precum comuniștii, la vremea lor – nu fac nicio distincție între Partid şi Stat. În privința conţinutului, declarația este un amalgam de jumătăţi de adevăr şi minciuni. De exemplu, se afirmă acolo că USL nu a avut niciodată intenţia de a demite vreun judecător de la Curtea Constituţională.
Politicianul USL Crin Antonescu, cel care, ca nou preşedinte al Senatului, după suspendarea Preşedintelui Traian Băsescu, îi preia, ca interimar, atribuțiile, a spus la 2 iulie, că de-acum miza principală este intrarea în normalitate a Curţii Constituţionale:
„Mai explicit, înseamnă schimbarea componenţei acestei Curţi. Presupun, pe scurt, că Parlamentul care a numit şase judecători din nouă are dreptul să-i revoce. (…) Eu, Crin Antonescu, consider că în actuala componenţă Curtea Constituţională este o ruşine” Așa vorbesc puciștii.
Subminarea ordinii constituţionale
Una vorbesc noii guvernanți români față de străinătate, și altceva, foarte diferit, spun și fac în țara lor. Deputaţii social-democrați Schulz şi Swoboda, care s-au pus protector în faţa prietenilor lor de partid, fie nu știu ce se întâmplă în România, și atunci ar trebui să tacă; fie știu, și atunci ei se fac complici la subminarea ordinii constituţionale într-o ţară membră a UE.
Suspendare a preşedintelui de către Parlament în noaptea de vineri contravine fără echivoc Constituţiei, care prevede că doar “încălcări grave ale Constituţiei” justifică suspendarea din funcție a preşedintelui. Avizul Curţii Constituţionale cu privire la cererea de suspendare nu a constatat în privința niciunui singur punct că Băsescu s-ar fi făcut vinovat de o astfel de încălcare gravă. Cu toate acestea, Parlamentul a executat, într-o sesiune care a avut caracteristicile clare ale unui umilitor proces-spectacol, voinţa partidului: Băsescu trebuia să plece! Unul dintre acuzatorii care au luat cuvântul, a fost senatorul PSD Dan Șova, cunoscut pentru negarea Holocaustului.
De când guvernul Victor Ponta se află la guvernare, se șterg delimitările dintre puteri. Parlamentul îşi arogă dreptul de a legifera şi de a administra justiţia. Guvernul abuzează de instrumentul ordonanţei de urgenţă, în scopul de a-şi asuma puterea totală în stat. Oponenţii sunt puși sub presiune masivă. Europarlamentarul social-democrat Adrian Solomon l-a ameninţat pe fostul prim-ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, că ar putea sfârși ca Aldo Moro – creștin-democratul italian care a fost asasinat în 1978 de Brigăzile Roşii.
Semnal de alarmă pentru politicieni corupţi
Este România pe cale de “orbanizare”, așa cum sugereaza unii? Comparaţia este greșită din cel puțin trei motive. În primul rând, în Ungaria, Constituţia nu a fost încălcată, ci s-a înlocuit o constituție comunistă cu una nouă. În al doilea rând, Viktor Orban se bazează pe o majoritate de dimensiune constituțională, obținută în alegeri democratice, în timp ce Victor Ponta este ținut la suprafață de traseiști parlamentari. În al treilea rând, guvernul Orbán a urmat unui guvern socialist, care a ruinat economic ţara, în timp ce guvernele conservatoare ale României, printr-un program de austeritate, au ferit țara de o catastrofă de mărimea celei din Grecia.
Sursa: http://inliniedreapta.net/

vineri, 6 iulie 2012

Cat de constitutionale sunt ordonantele de urgenta care inlesnesc suspendarea si demiterea presedintelui?

Acest lucru este prevăzut în mod clar în Constituţia României, la articolul 115: „Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică."

Guvernul a modificat zilele trecute legea de funcţionare a Curţii Constituţionale, în sensul restrângerii atribuţiilor acesteia - nu se mai poate pronunta asupra hotararilor Parlamentului. Cine poate ataca la CCR neconstitutionalitatea acestui OUG? Doar Avocatul Poporului... care tocmai ce a fost revocat.
http://www.pesurse.ro/

marți, 3 iulie 2012

Curtea Constitutionala cere ajutor, de pretutindeni

"Judecătorii Curţii Constituţionale, reuniţi în plen la data de 3 iulie 2012,

luând act de atacurile virulente pe care Guvernul, alte autorităţi publice, precum şi unele mijloace de informare în masă le-au declanşat la adresa Curţii Constituţionale, culminând cu tot felul de soluţii pentru desfiinţarea acestei instituţii, au decis să facă următoarele precizări pentru toate autorităţile publice prevăzute în Titlul III al Constituţiei - Parlament, Preşedintele României, Guvernul României, Administraţia publică centrală, Administraţia publică locală, Autoritatea judecătorească - precum şi pentru toţi cetăţenii României:

În conformitate cu prevederile art.142 alineatul (1) din Legea fundamentală, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.

În cei 20 de ani de la constituire, Curtea Constituţională şi-a exercitat cu toată responsabilitatea atribuţiile stabilite prin Constituţie, activitatea ei fiind apreciată atât de forţele politice şi de instituţiile juridice interne, de cetăţeni, cât şi de instituţiile similare din alte state şi de organizaţiile internaţionale.

Prin activitatea sa, Curtea Constituţională s-a manifestat ca o adevărată instanţă naţională a apărării drepturilor omului şi a instituţiilor statului, contribuind la consolidarea prestigiului ţării ca stat democratic şi de drept.

Tinem să subliniem că, prin activitatea lor, judecătorii Curţii Constituţionale, fideli jurământului depus, au asigurat respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.

Toate atacurile din ultima perioadă echivalează cu desfiinţarea Curţii Constituţionale în componenţa actuală stabilită pe baza Constituţiei. Această măsură încalcă grav dispoziţiile art.145 din Constituţia României, în care se prevede că pe durata exercitării mandatului judecătorii sunt inamovibili - adică nu pot fi revocaţi.

Pentru garantarea imparţialităţii, Constituţia prevede reînnoirea Curţii cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani, iar judecătorii să nu fie numiţi de una şi aceeaşi autoritate ci, într-o proporţie egală de câte trei judecători, de către Camera Deputaţilor, Senat şi Preşedintele României.

Ne adresăm pe această cale atât Parlamentului, cât şi Preşedintelui României să ia poziţie faţă de măsurile ce se preconizează şi prin care se încalcă în mod flagrant Constituţia, normele democratice şi principiile statului de drept, cu consecinţe grave, prin precendentul care se creează şi prin deprecierea imaginii internaţionale a ţării.

Neaparţinând niciunei puteri în stat (legislativă, executivă sau judecătorească) şi niciunui partid politic, atribuţiile Curţii sunt concretizate în deciziile şi hotărârile adoptate şi care sunt general obligatorii pentru autorităţile publice, celelalte instituţii publice, persoane juridice private şi persoane fizice. De aceea, Curtea Constituţională, în raporturile cu celelalte subiecte de drept, nu se supune decât dispoziţiilor Constituţiei României.

Având în vedere situaţia deosebit de gravă, atacurile fără precedent la adresa Curţii Contituţionale şi a judecătorilor săi, precum şi ameninţările cu revocarea lor, Curtea Constituţională a sesizat Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), Conferinţa Curţilor Constituţionale din Europa, precum şi celelalte instituţii europene.

Plenul Curţii Constituţionale a României în următoarea componenţă: Augustin Zegrean, preşedintele Curţii; Aspazia Cojocaru; Acsinte Gaspar; Petre Lăzăroiu; Mircea-Stefan Minea; Iulia Antoanella Motoc; Ion Predescu; Puskas Valentin Zoltan; Tudorel Toader - judecători.

Citiţi mai mult: Curtea Constituţională: Se încalcă în mod flagrant Constituţia şi democraţia! - Actualitate > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/curtea-constitutionala-se-incalca-in-mod-flagrant-constitutia-si-democratia-990118.html#ixzz1zZfORqpx EVZ.ro

Fundaţia Soroş atacă Guvernul

Scrisoare deschisă de o duritate fără precedent."Asistăm cu îngrijorare, (...) la punerea sub semnul întrebării a acestor valori (ale unei societăţi deschise, drepturile omului, democraţia şi statul de drept - n.r.), în bună măsură din cauza comportamentului public al instituţiei pe care o conduceţi", se arată într-o scrisoare deschisă a Fundaţiei Soros România, adresată Guvernului Ponta.
Îngrijorătoare sunt "presiunile asupra puterii judecătoreşti", "graba cu care Guvernul acţionează în cazul Curţii Constituţionale, TVR, sau ICR, "abuzul de putere în favoarea intereselor personale ale unor demnitari, inclusiv ale domniei voastre", constată Fundaţia, o instituţie foarte influentă, ale cărei poziţii publice au un larg ecou în străinătate.

Citiţi mai mult: Fundaţia Soroş atacă Guvernul - Actualitate > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/fundatia-soros-ataca-guvernul-989997.html#ixzz1zVncXnal EVZ.ro

duminică, 1 iulie 2012

Plagiatul lui Victor Ponta a ajuns subiect de amuzament pe Facebook, unde sute de internauți au postat comentarii care mai de care mai acide la adresa actualului premier.

Într-o postare recentă, jurnaliștii de la Kamikaze l-au „amendat” pe șeful Guvernului pentru teza sa de doctorat, spunând că de săptămâna viitoare, comenzile „copy-paste” ar putea trece în subordinea Executivului.

„Folosiți-le cât mai aveți timp – am înțeles că de săptămâna viitoare comenzile "ctrl + c" și "ctrl + v" vor trece exclusiv în subordinea Guvernului”, este mesajul jurnaliștilor de la Kamikaze către internauți.

Postarea a adunat sute de like-uri de la internauți, care s-au grăbit să propună și alte soluții de „reformă”. Un utilizator sugerează comanda „ctrl + F5” ca soluție pentru revitzalizarea clasei politice din România, în timp ce o utilizatoare propune simplu „shift delete”.

Mai mult, premierul a devenit și protagonistul unor colaje și imagini amuzante care circulă pe internet. Un utilizator și-a imaginat cum ar arăta coperta tezei de doctorat a lui Victor Ponta, în timp ce un altul s-a gândit la ce sfat i-ar da Cel de Sus premierului referitor la teza sa de doctorat.



http://www.b1.ro/

Grigore Cartianu: Gangsteri la nivel înalt. Sinuciderea lui Ponta

Chiar acum, sub ochii noştri, se derulează o nouă mineriadă, un fel de 13-15 iunie 1990. Nişte indivizi cu funcţii mari în stat se comportă ca nişte gangsteri din Vestul Sălbatic.
În ultimele sale zile ca ministru al Educaţiei, abrutizatul Liviu Pop s-a năpustit cu târnăcopul asupra instituţiei care urma să se pronunţe azi în privinţa plagiatului lui Victor Ponta. Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a fost pulverizat, practic, prin Ordin de ministru. Ordinul a fost emis miercuri, 27 iunie, în aceeaşi zi în care Cabinetul Ponta a decis trecerea Monitorului Oficial din subordinea Camerei Deputaţilor în cea a Guvernului.
Ordinul a fost publicat, retras şi republicat în Monitorul Oficial ieri dimineaţă, la scurt timp după începerea dezbaterii cazului Ponta în şedinţa CNATDCU. Întrucât membrii Consiliului continuau să dezbată cazul, haidamacul Pop a năvălit peste ei, ameninţându-i cu Corpul de Control al ministerului. Scena trebuie să fi fost năucitoare: un semidoct care nu ştie cum se scrie “Anghel Saligny” (numele liceului la care predă de şapte ani) încercând să-i intimideze pe ditamai profesorii universitari şi academicieni!
Ordinul de ministru emis de Liviu Pop a vizat două direcţii: 1. schimbarea componenţei CNATDCU; 2. retragerea dreptului Consiliului de a verifica suspiciunile de plagiat. Pentru a-şi atinge aceste scopuri, subomul Pop a modificat Regulamentul de funcţionare a instituţiei, invocând că din 21 iunie până în 26 iunie aceasta nu a finalizat cerinţele ministrului: “raportul de activitate pe anul trecut şi încă 7-8 lucruri”. Pop a indicat cine ar trebui, în noile condiţii, să analizeze cazurile de plagiat: Consiliul Naţional de Etică din cadrul Ministerului Educaţiei, pe care tocmai l-a decimat, înţesându-l cu activişti PSD!
Guvernul Ponta demonstrează că lucrează după o schemă de salvare a marilor hoţi şi corupţi ai coaliţiei de guvernare. Cazul “plagiatul lui Victor Ponta” seamănă izbitor cu dosarele de corupţie ale lui Adrian Năstase şi Dan Voiculescu. Metoda guvernamentală de acţiune este aceeaşi în toate cele trei cazuri. 1. Dosarul “Năstase – Trofeul Calităţii”. Beneficiar: Adrian Năstase. Făptuitor: Victor Ponta. Unealtă: Balaban Grăjdan. Instituţia folosită: Institutul de Stat pentru Construcţii (ISC).
2. Dosarul “Voiculescu – ICA”. Beneficiar: Dan Voiculescu. Făptuitor: Victor Ponta. Unealtă: conducerea Monitorului Oficial. Instituţia folosită: Monitorul Oficial. 3. Dosarul “Plagiatul lui Ponta”. Beneficiar: Victor Ponta. Făptuitor: Victor Ponta. Unelte: Liviu Pop şi conducerea Monitorului Oficial. Instituţiile folosite: Ministerul Educaţiei şi Monitorul Oficial. Instituţii anihilate: Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNE).
Precizare: Monitorul Oficial a intervenit abject în jocul politic, publicând cu grăbire deciziile salvatoare pentru Dan Voiculescu (demisia din Senat) şi pentru Victor Ponta (Ordinul de ministru emis de Liviu Pop), dar întârziind publicarea hotărârii Curţii Constituţionale care-l trimitea la Consiliul European pe Traian Băsescu.
Victor Ponta a ţinut morţiş să meargă la Bruxelles. Bine a făcut! Doar aşa putea fi repusă pe tapet, cu toată vigoarea, tema oribilului său plagiat. Tot aşa s-a trezit Ponta în gura presei străine, care i-a smuls o frază de care în România se ferise ca dracu’ de tămâie: “dacă se dovedeşte că am plagiat, voi demisiona”. În fine, tot aşa putea să vadă întreaga Europă figura jalnică a unui prim-ministru care, în timp ce se străduia să zâmbească la Bruxelles, îşi asmuţea haidamacii de la Bucureşti spre a masacra legi, instituţii şi orice urmă de bună-credinţă.
Prin îndârjirea de a-şi acoperi hoţia, Victor Ponta s-a sinucis politic. Orice zbatere de a rămâne în prim-plan echivalează cu un vagon de rahat pe care şi-l toarnă singur în cap. Când se va îneca, să nu strige după ajutor: nici măcar îndrumătorul său ştiinţific, Adrian Năstase, nu-i mai poate fi de folos. Într-o ţară liberă, fiecare e liber să aleagă modul în care se sinucide…
Grigore Cartianu