duminică, 29 aprilie 2012

Românii au fost vânduţi cămătarilor mondiali

Altădată puternică şi unită, azi decimată, dezbinată şi exploatată în fel şi chip, clasa de mijloc este ca un miel care îşi aşteaptă rîndul la abator. Valorile fundamentale sînt aproape desfiinţate, economia preluată ostil, ceea ce ieri era blamabil, azi devine lăudabil. E timpul să ne trezim! Resursele ţării sînt la mîna firmelor de bloc şi în buzunarele chiaburilor autohtoni şi străini. Înainte de lovitura de stat din decembrie 1989 se extrăgeau 22 de milioane de tone de minereu, cu tehnologia amărîtă de atunci. Astăzi, minerii nu mai au identitate socială, iar bogăţiile subsolului au fost înstrăinate cu ajutorul F.M.I. Nici comuniştii, nici legionarii nu au atentat la drepturile fundamentale ale românilor.
Mii de pensionari din ţară, singurii care se mai revoltă, au dat Statul în judecată pentru procedură confiscatorie. Statul a furat de la oameni, băncile i-au furat pe oameni. Trebuie să plătească! Acum zece ani, Argentina a alungat F.M.I-ul, pentru ca, mai apoi, să se afirme ca o adevărată putere economică. Protejate de legislaţie, în spatele ghişeelor, băncile prezente pe teritoriul ţării produc cele mai mari fraude, furturi, infracţiuni şi contravenţii, prejudiciind grav persoanele juridice şi fizice.
Nu puţini directori de sucursale au fugit cu banii clienţilor. Prin serviciile prea secrete şi prin celelalte ramificaţii ale sistemului judiciar, Statul s-a îmbolnăvit de „orbul găinii” cînd vine vorba de evaziunea din sistemul bancar. Băncile, peste patruzeci la număr, care căpuşează populaţia României, la prima mînărie constatată ar fi trebuit arse zdravăn la buzunare şi trimise de unde au venit, domule prim- ministru! Dacă bancherii vor ca românii să le plătească restanţele, Statul trebuie să le ofere slujbe plătite cu 1200 euro pe lună. De nu, să vină bancherii să lucreze în locul lor pentru 80 de lei lunar sau să trăiască fără nici un venit, din care să achite taxele şi impozitele (cele mai multe şi mai mari din Europa), facturile la utilităţi, medicamentele, hrana, creşterea şi educarea copiilor. Atunci bancherii ar protesta în faţa propriilor sedii în favoarea românilor ruinaţi de datoriile crescute fraudulos, odată cu creşterea suspectă a cursului de schimb şi cu desfiinţarea a zeci de mii de locuri de muncă. Statul nu şi-a falimentat acoliţii, nici firmele apropiate, cărora le-a şters datoriile.
Nu lor, ci miilor de români daţi afară de la lucru, condamnaţi la mizerie şi foame, trebuia să li se şteargă datoriile. Degeaba îmi bat gura, acesta este falimentul controlat al naţiunii. Mă întreb cîte parale au luat unii ziarişti de la bănci şi cîte parale fac ei, ca oameni, de au trecut în tabăra cămătarilor, ieşind iarăşi la atac cu articole ameninţătoare. Cu cît i-au plătit firmele de recuperare, pardon de cămătărie, pe asemenea ziarişti, ca să-i sperie şi să-i ameninţe pe români? Sînt sigură, vom citi în curînd în aceleaşi ziare despre falimentul băncilor şi fuga lor din România. Dacă recuperatorii au epuizat intimidarea şi ameninţarea, iar românii nu-şi pot jupui pilea să le-o dea, probabil le vor tăia cîte un deget şi le vor duce băncilor trofeu, ca în filmele cu mafioţi. Recuperatorii se bazează pe intimidare, ameninţare, pe naivitatea sau neputinţa clientului. Firmele de recuperatori nu au bază legală, sînt o altă reţea de trîntori care se pricopsesc din alchimia haosului şi hoţiei, din firimiturile de la massa bancherilor şi din teama sărmanilor. În multe cazuri, aceste firme represive apelează la rîndul lor la executorii judecătoreşti, care îi refuză, conştienţi că de la românul falimentat de stat nu se mai poate recupera nimic. Colecta fărădelegilor la bugetul băncilor şi al statului ar trebui să devină obiectiv strategic al guvernului. Domnule „prim”, băncile le-au întins numeroase capcane românilor neprotejaţi de lege, care se schimbă după „ingineriile financiare” ale Puterii. România nu are nevoie de atîtea bănci pe teritoriul ei! În vechiul regim, fiinţa o singură bancă pentru popor – C.E.C., şi nici vorbă de fraudă. Milioane de români şi-au cumpărat, pe cînd economia ţării duduia de sănătate, case cu împrumut de la CEC, cu rate şi dobînzi mai mult decît rezonabile.
„Băncile nu mai dau credite”, anunţă presa cumpărată de bancheri. Foarte bine, nici românii nu sînt nebuni să mai ia credite, chiar de ar mînca pîine cu ceapă şi ar bea numai apă. Aşa încît băncile ar trebui să îşi ia lumînări pentru înmormîntare şi parastas şi să suporte efectul şomajului, al sărăcirii şi fraudării clienţilor. Spuneţi NU împrumuturilor, dragi români! Îmi vine să-i plîng pe şefii de bănci. Nu le mai dădeai de nas, aveai nevoie de programare ca să discuţi cu un şef de sucursală. Iar ofiţerii de credit, bine instruiţi, mai-mai să-i ducă acasă cu maşina pe clienţi, doar îi vor convinge să mai ia un împrumut sau să deschidă cont la ei. Am un sfat pentru bănci: să-şi recupereze creditele restante, mă rog, neperformante, şi banii virtuali de la angajaţii lor, începînd de la directori pînă la ofiţerii de credit, care le-au băgat clienţilor pe gît comisioane şi dobînzi crescătoare pentru suma împrumutată, care de la an la an s-au dublat, triplat, au crescut de patru, de cinci, de şase ori. Un calcul isăresc fraudulos a făcut ca românii cinstiţi să fie vînduţi cămătarilor mondiali. Dobînzi extrem de mari, dobînzi frauduloase la dobînzi, comisioane de întîrziere, comisioane la comisioanele de întîrziere! O datorie de 500 de euro a devenit una de 5.000 de euro. Doar 10% din datoria creată artificial reprezintă împrumutul. Instituţionalizînd cămătăria, Guvernul a manifestat „grijă vitală“ faţă de popor! Asta e partea ilegală şi hidoasă a capitalismului românesc: chiar dacă nu mai vrea cetăţeanul să se împrumute, statul se împrumută în numele lui. Şi mă refer la datoriile făcute de statul român pentru bunăstarea Puterii, care doarme cu somn de intenţie, astfel ca străinii care au mituit-o să secătuiască şi mai mult naţiunea. Marea problemă e că rasa degenerată a Puterii de după 1989 a distrus absolut orice activitate economică productivă şi, odată cu aceasta, nucleele sindicatelor muncitoreşti, de care se temeau, transformînd România într-o colonie de bănci, mall-uri, market-uri, farmacii, cu o populaţie sărăcă, îngropată în datorii. Ce se va întîmpla cînd nu va mai fi nici un obiectiv economic de furat, pardon, de privatizat? Probabil, se va trece la privatizarea organelor interne ale românilor. Preambulul acestei operaţii se numeşte „card de sănătate“.
Aruncaţi o privire şi în curtea Institutului „Cantacuzino“, singurul producător de seruri şi vaccinuri, devenit pricină de sfadă. Sînt interese mari în joc, iar terenul de sub el valorează milioane de euro, de dolari, nici eu nu mai ştiu. La naiba cu toate vaccinurile! Fie că le producem sau le importam, tot un atentat la sănătatea cetăţeanului sînt. Însă, institutul, cîrpit şi improvizat în cei 20 de ani de capitalism, nu trebuie desfiinţat din cauza invocatei lipse de rentabilitate. Doar nu e o fabrică de pioneze, inutilă economiei de tîrg, şi trebuie demolată! Ba că nu e la standarde europene, ba că nu are prestigiu, ba că nu e competitiv. Aiurea! Se dă cu praştia pentru că stă pe un teren de aur în centrul Capitalei. La mijloc sînt mari interese imobiliare. Ce importanţă are cercetarea ştiinţifică pentru rechini? În fapt, se urmăreşte anihilarea totală a Cercetării în România. Vor distrugerea institutului, ca să îmbogăţească companiile farmaceutice străine şi pe rechinii imobiliari. Uriaşe sînt mizele şi scandalurile acestui an electoral, iar Puterea se poartă ca la uşa cortului. Guvernarea poporului se reduce la interese de partid şi de clan. Demagogie, duplicitate, ipocrizie, populism. Mult clamatul interes naţional a ajuns un focar de corupţie parafat de Justiţie. Vezi scandalul numirii judecătorilor Biroului Electoral Central, al votului uninominal pur, al revizuirii Constituţiei, al retrocedării proprietăţilor naţionalizate, al revocării Robertei Anastase din fruntea Camerei Deputaţilor, de furat voturi, al demisiei şefului de la ANAF. Ultimul, o rocadă menită să distragă atenţia de la afaceri necurate. Dumnezeu şi-a întors faţa către români? Se demite. Se promite. Se numeşte pionul, un avocat bogat, priceput la tranzacţii, gata să relanseze piaţa imobiliară, astfel ca metrul pătrat de teren în Capitală şi în ţară să coste cît la Monte Carlo. Aferim, chiaburule! Ex-ministrul mititel a fost demis prin telefon de către premier, actualul, însuşindu-şi lecţia, îl demite tot prin telefon pe şeful ANAF. Nu-i bai, cel din urmă a avut grijă să-şi înfiinţeze un post la Direcţia de Verificare a Marilor Averi. O funcţie mai mică în grad, însă pe o leafă mai mare în aceeaşi instituţie. Schimbarea şefului ANAF, citat în dosare de corupţie, devenise necesară pentru Putere. Fiind an electoral, situaţia risca să explodeze, cu consecinţe devastatoare. El ştia totul despre maşinăriile finanţării costisitoare a campaniilor electorale. De aici compromisul. Demiterea de faţadă şi recompensa pentru tăcere: şefia Departamentului de Control al Marilor Averi. Chipurile, alungat de la stînă, lupul a fost numit paznic pe acelaşi imaş, la mioarele bătrîne…http://www.ziarulnatiunea.ro/wp-content/themes/natiunea/images/501x110-v3.jpg

Avertisment pentru guvernul Ponta

Guvernul de centru-dreapta din România a fost demis vineri, pe fondul măsurilor dure de austeritate, dar viitorul Executiv, chiar format de fosta opoziţie critică, va trebui să continue actualele politici şi va avea nevoie de asistenţă din partea FMI şi UE, scrie blogul Wall Street Journal.
"Guvernele statelor europene cad precum muştele. Guvernul de centru-dreapta din România a căzut vineri, pe fondul unei moţiuni de cenzură, la doar două luni după ce premierul Mihai Răzvan Ungureanu a fost instalat. La fel ca alţi lideri europeni, domnul Ungureanu a pierdut susţinerea populară din cauza programului dur de austeritate. Pentru domnul Ungureanu - sau pentru oricine ar ajunge la guvernare în România - presiunile exercitate de Fondul Monetar Internaţional îngreunează lucrurile şi mai mult", comentează blogul WSJ, reamintind că Bucureştiul a acceptat în martie un acord preliminar de împrumut în valoare de 5 miliarde de euro cu FMI ŞI UE.
"În schimbul creditelor, România a acceptat condiţii aspre, greu de îndeplinit de orice alt stat european, inclusiv reducerea deficitului bugetar la 1,9% din PIB anul acesta. Iar acest lucru se întâmplă în contextul în care România deja luase măsuri dure (...)", notează WSJ.
"Chiar dacă reformele sunt inspirate din manualele liberale de la Washington, este evident că au declanşat un val de nemulţumiri pe plan intern. Protestele faţă de reformarea sistemului medical au condus la căderea guvernului precedent, în februarie, iar opoziţia devenise din ce în ce mai critică faţă de continuarea măsurilor de austeritate", subliniază blogul WSJ, atrăgând atenţia, în acelaşi timp, că şi fosta opoziţie, dacă va ajunge la guvernare, va avea nevoie de sprijinul FMI şi al UE.
"Pe scurt, viitorul guvern nu va avea de ales - va trebui să menţină austeritatea, în contextul în care încrederea pieţelor financiare deja este fragilă", încheie Wall Street Journal.
sursa: Pesurse.ro, Wall Street Journal.

joi, 26 aprilie 2012

Don Omar - Danza Kuduro

Don Omar - Danza Kuduro Ft. Lucenzo. Watch more top selected videos about:

Slaughterhouse - Hammer Dance

Scissor Sisters - Only The Horses

permisele de conducere eliberate din 2013: Noi categorii, restrictii de varsta pentru cei care vor sa devina motociclisti

Legislatia privind permisele de conducere se schimba substantial din 2013, in sensul ca apar noi categorii si restrictiile de varsta se modifica serios in unele cazuri, in special pentru cei care vor sa devina motociclisti. Toate aceste ajustari legislative sunt prevazute in Directiva 126/2006 a Comisiei Europene si vor intra in vigoare in data de 19 ianuarie 2013.
Una dintre cele mai importante prevederi se refera la introducerea categoriei AM, pentru mopede. Astfel, un simplu atestat obtinut de la scolile de soferi nu va mai fi suficient pentru ca cineva sa poata conduce un moped sau scuter mic. Va fi nevoie de permis pentru categoria AM.
Permisul pentru categoria A nu va mai putea fi obtinut de la 18 ani, ci de la 24 de ani. Detalii in continuare.
Varste
Statele membre pot majora sau reduce varsta minima pentru eliberarea unui permis de conducere:
(a) pentru categoria AM, varsta poate fi redusa la 14 ani sau poate fi majorata la 18 ani;
(b) pentru categoria B1, varsta poate fi majorata la 18 ani;
(c) pentru categoria A1, varsta poate fi majorata la 17 sau 18 ani,
- in cazul in care exista o diferenta de doi ani intre varsta minima pentru categoria A1 si varsta minima pentru categoria A2 si
- este necesara o perioada minima de doi ani de experienta de conducere a motocicletelor din categoria A2 inainte de a putea conduce motociclete din categoria A (…);
(d) pentru categoriile B si BE, varsta poate fi redusa la 17 ani.
Statele membre pot reduce varsta minima pentru categoria C la 18 ani, iar pentru categoria D la 21 de ani, cu privire la:
(a) vehiculele utilizate de pompieri si cele utilizate de fortele de mentinere a ordinii publice;
(b) vehiculele supuse unor teste la drum, in scopul reparatiilor sau al intretinerii
Vehiculele de examen din categoriile BE, C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 si D1E care nu respecta criteriile minime
mentionate mai sus, dar care au fost in uz la data sau inaintea datei de intrare in vigoare a prezentei directive pot fi folosite inca o perioada care nu depaseste zece ani de la aceasta data. Dispozitiile privind greutatea care poate fi transportata cu aceste vehicule pot fi transpuse de catre statele membre intr-un interval de timp de pana la zece ani de la data intrarii in vigoare a Directivei 2000/56/CE a Comisiei.
“De la 19 ianuarie 2013, permisele eliberate de statele membre pentru categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 si BE au o valabilitate administrativa de 10 ani. Un stat membru poate decide ca permisele pe care le elibereaza pentru aceste categorii au o valabilitate administrativa de pana la 15 ani. De la 19 ianuarie 2013, permisele eliberate de statele membre pentru categoriile C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 si D1E au o valabilitate administrativa de 5 ani“, se arata in Directiva.
Reinnoirea unui permis de conducere poate determina inceputul unei noi perioade de valabilitate administrativa pentru o alta categorie sau alte categorii pe care titularul permisului este autorizat sa le conduca, in masura in care aceasta este in conformitate cu conditiile prevazute de prezenta directiva.
Statele membre pot impune, la reinnoirea permiselor de conducere din categoriile AM, A, A1, A2, B, B1 si BE, o examinare care aplica normele minime privind aptitudinile fizice si mentale pentru conducere (prevazute in anexa III). Statele membre pot limita perioada de valabilitate administrativa a permiselor de conducere eliberate soferilor incepatori pentru orice categorie, in vederea aplicarii unor masuri specifice pentru acesti conducatori auto, in scopul imbunatatirii sigurantei rutiere. Statele membre pot limita perioada de valabilitate administrativa a primului permis eliberat conducatorilor auto incepatori pentru categoriile C si D la 3 ani, pentru a putea aplica masuri specifice pentru acesti conducatori auto, in scopul imbunatatirii sigurantei lor rutiere.
“Statele membre pot limita perioada de valabilitate administrativa prevazuta la alineatul (2) a permiselor de conducere individuale pentru orice categorie, in cazul in care acest lucru este considerat necesar, in vederea cresterii frecventei controalelor medicale sau pentru aplicarea altor masuri specifice, cum ar fi restrictiile pentru persoanele care incalca normele rutiere”, se arata in document.
Statele membre pot reduce perioada de valabilitate administrativa (…) a permiselor de conducere ai caror titulari isi au resedinta pe teritoriul lor si au implinit varsta de 50 de ani, in vederea sporirii frecventei controalelor medicale sau pentru aplicarea altor masuri specifice, cum ar fi cursurile de perfectionare. Aceasta perioada redusa de valabilitate administrativa se poate aplica numai cu ocazia reinnoirii permisului de conducere.
Categoriile
Categoria AM:
vehicule cu doua roti sau cu trei roti, avand o viteza maxima proiectata care nu depaseste 45 km/h, astfel cum sunt definite la articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2002/24/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 18 martie 2002 privind omologarea autovehiculelor cu doua sau trei roti (1) (cu exceptia celor care au o viteza maxima proiectata mai mica sau egala cu 25 km/h) si cvadriciclurilor usoare, astfel cum sunt definite la articolul 1 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2002/24/CE;
varsta minima pentru categoria AM este stabilita la 16 ani.
Categoria A1:
motociclete cu cilindree maxima de 125 centimetri cubi, cu puterea maxima de 11 kW si cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg;
motociclete din categoria A1 fara atas, cu capacitatea cilindrica de cel putin 120 cm3 si care pot atinge o viteza de cel putin 90 km/h
tricicluri cu motor cu puterea maxima de 15 kW;
varsta minima pentru categoria A1 este stabilita la 16 ani.
Categoria A2:
motociclete cu puterea maxima de 35 kW, cu un raport putere/greutate care nu depaseste 0,2 kW/kg si care nu sunt derivate dintr-un vehicul avand mai mult de dublul puterii sale;
motociclete fara atas, cu capacitatea cilindrica de cel putin 400 cm3 si puterea motorului de cel putin 25 kW; varsta minima pentru categoria A2 este stabilita la 18 ani
. Categoria A:
varsta minima pentru categoria A este stabilita la 20 de ani. Cu toate acestea, pentru a putea conduce motociclete din prezenta categorie, este necesara o experienta de conducere a motocicletelor din categoria de permis A2 de cel putin doi ani. Se poate renunta la aceasta cerinta referitoare la experienta anterioara, in cazul in care candidatul are cel putin 24 de ani;
Varsta minima pentru tricicluri cu motor cu puterea de peste 15 kW este stabilita la 21 de ani
Categoria B:
Vehicule din categoria B, cu patru roti, care pot atinge o viteza de cel putin 100 km/h
Varsta minima pentru categoria B este stabilita la 18 ani
Categoria BE:
Ansamblu compus dintr-un vehicul de examen din categoria B si o remorca cu masa maxima autorizata de cel putin 1.000 kg, care poate atinge o viteza de cel putin 100 km/h si care nu se incadreaza la categoria B; compartimentul de marfa din remorca consta dintr-un corp inchis care este cel putin tot atat de lat si inalt ca si autovehiculul; corpul inchis poate fi, de asemenea, putin mai ingust decat autovehiculul, cu conditia ca vederea in spate sa fie posibila doar prin utilizarea oglinzilor retrovizoare exterioare ale autovehiculului; remorca trebuie prezentata cu o masa totala minima reala de 800 kg
Varsta minima pentru categoria B este stabilita la 18 ani
Categoria B1:
Cvadriciclu cu motor care poate atinge o viteza de cel putin 60 km/h
Varsta minima pentru categoria B1 este stabilita la 16 ani
Categoria C:

Un vehicul din categoria C cu masa maxima autorizata de cel putin 12.000 kg, cu lungimea de cel putin 8 m, cu latimea de cel putin 2,40 m si care poate sa atinga o viteza de cel putin 80 km/h; prevazut cu sistem de prevenire a blocarii rotilor in timpul franarii (ABS), echipat cu o cutie de viteze cu cel putin opt trepte de mers inainte si aparatura de inregistrare in conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 3821/85; compartimentul de marfa din remorca consta dintr-un corp inchis care este cel putin tot atat de lat si inalt ca si cabina; vehiculul trebuie prezentat cu o masa totala minima reala de 10.000 kg
Varsta minima pentru categoria C este stabilita la 21 ani
Categoria CE:
Un vehicul articulat sau un ansamblu compus dintr-un vehicul de examen din categoria C si o remorca cu lungimea de cel putin 7,5 m; atat vehiculul articulat cat si ansamblul au o masa maxima autorizata de cel putin 20 000 kg, o lungime de cel putin 14 m si o latime de cel putin 2,40 m, pot atinge o viteza de cel putin 80 km/h, sunt prevazute cu sistem de prevenire a blocarii rotilor in timpul franarii (ABS), sunt echipate cu o cutie de viteze cu cel putin opt trepte de mers inainte si aparatura de inregistrare in conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 3821/85; compartimentul de marfa din remorca consta dintr-un corp inchis care este cel putin tot atat de lat si inalt ca si cabina; atat vehiculul articulat cat si ansamblul trebuie prezentate cu o masa totala minima reala de 15.000 kg
Varsta minima pentru categoria CE este stabilita la 21 ani
Categoria C1:
Un vehicul din subcategoria C1 cu masa maxima autorizata de cel putin 4.000 kg, cu o lungime de cel putin 5 m si care poate sa atinga o viteza de cel putin 80 km/h; prevazut cu sistem de prevenire a blocarii rotilor in timpul franarii (ABS), echipat cu aparatura de inregistrare in conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 3821/85; compartimentul de marfa din remorca consta dintr-un corp inchis care este cel putin tot atat de lat si inalt ca si cabina Varsta minima pentru categoria C1 este stabilita la 18 ani
Categoria C1E:
Un ansamblu alcatuit dintr-un vehicul de examen din subcategoria C1 si o remorca cu masa maxima autorizata de cel putin 1.250 kg; acest ansamblu are lungimea de cel putin 8 m si poate sa atinga o viteza de cel putin 80 km/h; compartimentul de marfa al remorcii consta dintr-un corp inchis care este cel putin tot atat de lat si inalt ca si cabina; de asemenea, corpul inchis poate sa fie putin mai ingust decat cabina, cu conditia ca vederea in spate sa fie posibila doar prin utilizarea oglinzilor retrovizoare exterioare ale autovehiculului; remorca trebuie prezentata cu o masa totala minima reala de 800 kg
Varsta minima pentru categoria C1E este stabilita la 18 ani
Categoria D:
Un vehicul din categoria D cu lungimea de cel putin 10 m, cu latimea de cel putin 2,40 m si care poate atinge o viteza de cel putin 80 km/h; prevazut cu sistem de prevenire a blocarii rotilor in timpul franarii (ABS), echipat cu aparatura de inregistrare in conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 3821/85
Varsta minima pentru categoria D este stabilita la 24 ani
Categoria DE:
Un ansamblu compus dintr-un vehicul de examen din categoria D si o remorca cu masa maxima autorizata de cel putin 1.250 kg, latimea de cel putin 2,40 m si care poate atinge o viteza de cel putin 80 km/h; compartimentul de marfa al remorcii consta dintr-un corp inchis care are cel putin 2 m latime si 2 m inaltime; remorca trebuie prezentata cu o greutate totala minima reala de 800 kg
Varsta minima pentru categoria DE este stabilita la 24 ani
Categoria D1:
Un vehicul din subcategoria D1 cu masa maxima autorizata de cel putin 4.000 kg, cu lungimea de cel putin 5 m si care poate sa atinga o viteza de cel putin 80 km/h; prevazut cu sistem de prevenire a blocarii rotilor in timpul franarii (ABS), echipat cu aparatura de inregistrare in conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 3821/85
Varsta minima pentru categoria D1 este stabilita la 21 ani
Categoria D1E:
Un ansamblu compus dintr-un vehicul de examen din subcategoria D1 si o remorca cu masa maxima autorizata de cel putin 1.250 kg, care poate atinge o viteza de cel putin 80 km/h; compartimentul de marfa din remorca consta dintr-un corp inchis care are cel putin 2 m latime si 2 m inaltime; remorca trebuie prezentata cu o masa totala minima reala de 800 kg
Varsta minima pentru categoria D1E este stabilita la 21 ani
Sursa:Hotnews.

duminică, 22 aprilie 2012

Despre Ki

Ki este un concept foarte des intalnit in orient. Ki poate fi tradus in multe feluri : energie vitala, spirit, energie spirituala ... De asemenea simbolul “ki” este un amestec de întelesuri intre univers si expansiune nelimitata. Seara trebuie sa mergem la culcare pentru ca ceva din noi se consuma - acesta este Ki. În timpul noptii ne umplem corpul de Ki din univers, pentru ca a doua zi sa ne putem continua vietile. De asemenea cateodata ne simtim slabiti fara un motiv anume, sunt zile în care nu avem chef de nimic sau ne simtim compet epuizati, motivul? - lipsa de Ki. Ne întalnim pentru prima oara cu cineva si acea persoana ne place sau nu, atunci cand cineva ne zâmbeste, zâmbim si noi si suntem fericiti - Ki-ul se manifesta în diferite moduri în viata de zi cu zi. Entitatea de baza a matematicii este unu. Pamântul este unu, un mar este unu. Daca luam un întreg si îl împartim la jumatate, ceea ce ramâne este tot unu. Daca continuam sa înjumatatim la infinit niciodata nu ajungem la zero. Intotdeauna ramâne o jumatate. Ki-ul este suma infinita a acestor jumatati infinit de mici.In acest fel soarele, pamântul, plantele, animalele, mintea si corpul, toate sunt nascute din ki-ul universal. Noi suntem parte din univers. Ca sa ne putem bucura la maxim de viata si sa traim fericiti si sanatosi este important sa realizam existenta Ki-ului si sa întelegem cum ne putem îmbunatati vietile. Spunem ca “ki se extinde” atunci când avem coordonarea mintii si a corpului. Când extindem ki avem o minte calma si suntem puternici.

Aikido: coordonarea mintii si a corpului

Aikido cu coordonarea mintii si a corpului
Corpul nostru are o forma. Putem sa îl vedem si sa îl atingem. Mintea nu are culoare sau forma si de aceea uitam de existenta ei. Corpul nu poate trai fara minte si nici mintea nu poate exista fara corp. Acestea sunt inseparabile. Cand ne place ceea ce avem de facut este foarte usor sa ducem la bun sfarsit ceea ce ne propunem pentru ca mintea si corpul sunt coordonate si viceversa, atunci cand facem ceva din obligatie progresul este dificil pentru ca desi corpul îsi face treaba, mintea zboara permanent la altceva. Pentru ca ne folosim mintea si corpul separat ne traim vietile doar pe jumatate. În marea majoritate a timpului mintea noastra este cu totul în alta parte decat la ceea ce facem. Atunci cand ne separam mintea si corpul ne pierdem puterea naturala primita de la univers, stresul si problemele îsi fac loc în viata noastra, apar bolile si caderile nervoase. Daca învatam cum sa ne coordonam mintea si corpul în viata de zi cu zi si sa extindem ki, putem sa luptam mai eficient cu stresul, sa ne cunoastem mai bine, sa ne întelegem pe noi si pe ceilalti si sa ne manifestam potentialul uman la maxim. Prin practica, prin exercitii de dezvoltare a ki-ului, de respiratie si meditatie ki, învatam cum sa traim o viata pozitiva cum sa fim mai sanatosi si mai fericiti. Sursa:http://www.kiaikido.ro/kiaikido.htm

Cum au fost citite manuscrisele medievale .

Secretele relevat de cărţi murdare, din timpuri medievale
Cele mai multe cărţi din timpurile medievale au fost de natură religioasă
Obiceiurile de lectură ale persoanelor medievale au dezvaluit detalii cu privire la stilul lor de viaţă, în cercetările efectuate la Universitatea St Andrews.
Cercetătorii au descoperit ca ele au încă multe caracteristici găsite și la cititorii moderni.
Ele au spus ca oamenii se temeau de boli medievale, au fost egoiști si de multe ori a adormit în timp ce citeau noaptea târziu.
Pentru lucru a folosit o tehnica dezvoltata de Dr. Kathryn Rudy, care masoara murdaria acumulata pe manuscrisele medievale
.
Dr. Rudy, un lector de la Scoala de istoria artei St Andrews, și-a dat seama că cele mai murdare sunt paginile susceptibile de a fi fost cel mai des citite.
Un aparat numit densitometru a fost folosit pentru a descoperi cata murdărie conţin paginile cărţilor.
Una dintre cele mai murdare pagini dintr-o selecţie de cărţi religioase europene a fost o rugăciune la Sf. Sebastian, care a fost facuta de multe ori pentru rănile de săgeata , dar și pentru ciuma bubonica.
"
Cercetatorii au masurat cantitatea exactă de murdărie pe fiecare pagină Acest lucru a indicat faptul că cititorul de carte a fost îngrozit de ciumă şi a repetat rugăciunea pentru a alunga boala.
Pagini care conţineau rugăciuni pentru mântuirea altora au fost mai puţin murdare decât cele pentru mântuirea de sine.
Precum şi demonstrarea ca oamenii medievale s-au rugat mai mult pentru ajutorul lor, analiza a arătat ca în paginile de rugăciune care erau facuta seara au fost murdare doar primele câteva pagini
.
Acesta a sugerat ca majoritatea cititorilor au adormit la acelaşi punct.
Dr. Rudy a declarat: "Desi este de multe ori dificil de a studia obiceiurile, ritualurile private şi stări emoţionale ale oamenilor , aceasta tehnica noua ne poate lansa în minţile oamenilor din trecut.
"Religia a fost inseparabilă de sănătate fizică, managementul timpului, şi relaţiile interpersonale în timpurile medievale.
"În secolul înainte de imprimare, oamenii au comandat zeci de mii de carti de rugăciuni, chiar dacă i-ar putea costa la fel de mult ca o casa.
"Ca rezultat, ei le-au prețuit și citit de mai multe ori pe zi, la momente de rugăciune, şi prin analiza modului în care paginile sunt murdare putem identifica priorităţile şi credinţele ale proprietarilor lor.
Sursa BBC News.

Scara spre o lume civilizata.

Ministru Orban prevede rezultatele ministerului sau.

România riscă să rămână, cel puţin temporar, fără peste 19 miliarde de euro din fondurile europene.Uniunea Europeană ar putea decide să suspende plățile pentru cinci programe operaționale, a anunțat ministrul Afacerilor Europene Leonard Orban.
Comisia Europeană a găsit nereguli grave şi vrea remedierea lor până în luna iunie, altfel opreşte robinetul cu bani. Leonard Orban a declarat că speră ca problemele să fie rezolvate astfel încât Romania să nu piardă cele 19,5 miliarde de euro.
Romania are ministru Afacerilor Europene, pe Leonard Orban doar sa aibă cine sa ne anunțe când se oprește robinetul cu bani europeni. Googu crede ca tocmai aceasta este datoria unui asemenea personaj de a evita aceste mari neplăceri, asa ca: Fa-ți datoria d-le Orban și nu te mai văicări pe la câți jurnaliști și la cațe ziare.
Părerea lui Googu....

Pe Arnold Schwarzenegger l-a prins radarul !

Arnold Schwarzenegger a fost surprins în timp ce gonea pe străzile din Beverly Hills într-un Mercedes AMG, iar Poliţia a intrat imediat în alertă, informează site-ul TMZ.com.
Fără să ştie cine se află la volan, poliţiştii l-au tras pe dreapta pe vitezoman. Au rămas însă surprinşi să afle că tocmai ce l-au oprit pe fostul guvernator al statului California.
Arnold Schwarzenegger a scăpat astfel doar cu un avertisment: "serios, cine ar îndrăzni să-l provoace pe Terminator? Hasta la vista 400$", scriu ironic cei de la TMZ, aluzie la rolul jucat de artistul născut în Austria.

Mexic: Ați uitat de vulcanului Popocatepetl ?

Mexic: vulcanului Popocatepetl s-a trezit din nou la viata vulcanul poreclit "El Popo", a împroșcat pietre fierbinți pe cerul dimineții de vineri. Oficialii din Mexic sunt atenți de vulcanul Popocatepetl, dar nu s-au emis ordine de evacuare. Vulcanul erupe aproape zilnic din 1994, dar acum și-a intensificat activitatea, după o serie de mici cutremure provocate de fragmentari ale scoarței terestre în interior. Fiecare familie a primit prin intermediul studenților cațe 10 măști chirurgicale și sunt pregătite pentru orice.

sâmbătă, 21 aprilie 2012

PONTA SARE LA BEREGATA LUI SARKOZY, VIKTOR ORBAN ȘI BERLUSCONI.

Președintele de conjunctura a PSD și candidat la o funcție inexistenta în viitoarele alegări, mai bine zis autoproclamat viitor prim-ministru, Victor Ponta crede că victoria candidatului socialist va fi benefică pentru România, pana aici nimic rău , dar trezindu-se în fata lui Traian Băsescu se lansează într-un atac acerb și fără sens împotriva lui Sarkozy, bazându-se doar pe oarece sondaje de opinie, care-l dau ca perdant pe încă actualul președinte francez. Asa a considerat viitorul prim-ministru sa comenteze pe blogul sau :
"Nicolas Sarkozy este azi un simbol al politicianului demagog, populist fara limite, total lipsit de valori si scrupule, fara o viziune clara si coerenta, cu grave conceptii autoritare si antidemocratice, exhibitionist si chiar bufon – adica un Basescu al Frantei (din pacate replicat si in alte tari europene, daca ne gandim la Berlusconi, Viktor Orban, Boiko Borisov)", spune Ponta.
"Demagogia si oportunismul lui Sarkozy au afectat si Romania (profitand si de jalnica si umilitoarea prestatie a lui Basescu pe plan european), in faimoasele scandaluri cu expulzarea tiganilor si mai recent cu sabotarea Spatiului Schengen. Un presedinte francez ca Hollande, dornic de a pastra o relatie pragmatica si principiala cu partenerii din Estul Europei, nu poate fi decat un mare avantaj pentru tara noastra", adaugă liderul PSD.
Ce te faci tu Ponta maine-poimâine dacă o fi sa te aleagă poporul prim ministru, și v-a trebui sa te întâlnești cu Sarkozy în probleme importante pentru țara, în eventualitatea unui succes al președintelui Francez în alegeri ? Cum dai ochii cu Viktor Orban, primul ministru cu acte în regula a vecinilor noștri maghiari ? Poate veți dori o colaborare doar cu tarile care au conducători de stânga, pe placul domniei voastre.
Situația e grava domnule Ponta, ar trebui sa-i acordați o atenție mai mare acum până nu e preA târziu.
Părerea lui Googu...

CUM SE BAT DOUA FETE !

Graffiti6 - Free

Selena Gomez & The Scene - Hit The Lights (Version 2)

One Thing (VEVO LIFT): Brought to you by McDonald's

Up All Night (VEVO LIFT): Brought to you by McDonald's

More Than This (VEVO LIFT): Brought to you by McDonald's

The Wanted - Chasing The Sun (Lyric)

RITA ORA - How We Do (Party)

UIMITOR - ROMANII AU TALENT - CRISTIAN GOG - 20 aprilie 2012

vineri, 20 aprilie 2012

CRISTIAN GOG(magicianul care uimeste,de la romanii au talent)

SONDAJ CSOP. realizat în perioada 23 martie- 1 aprilie 2012
(Mihai Razvan Ungureanu, Ponta,Antonescu.)

SONDAJ CSOP. Încrederea în politicieni: MRU a câștigat trei procente într-o lună Mihai Răzvan Ungureanu a câștigat într-o lună trei procente în topul încrederii în politicieni. Premierul este la egalitate cu președintele PSD, Victor Ponta, după cum reiese ultimul sondaj CSOP intrat în posesia ”Evenimentului zilei”. Cei doi sunt cotați cu 23%.
MRU, Ponta și Antonescu
Crin Antonescu are cu un procent mai puțin, 22%, în timp ce personalitatea în care românii au cea mai mare încredere este guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, creditat cu 25%. În sondajul CSOP precedent, realizat în luna februarie, Victor Ponta era pe primul loc, cu 22% ”multă și foarte multă încredere”, în timp ce Mihai Răzvan Ungureanu și Crin Antonescu erau la egalitate, cu 20%.

Actualul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, a reușit să strângă doar 19 procente. El este la egalitate cu Dan Diaconescu, președintele Partidului Poporului și unul dintre principalii săi adversari.

La mică distanță de cei doi se situează președintele Traian Băsescu, care, în ciuda faptului că și-a asumat politic măsurile de austeritate luate de guvernul Boc, rămâne la o cotă de încredere ridicată, 17%.

Nici Elena Udrea nu stă rău în acest top, în ciuda virulentelor campanii negative la adresa sa derulate de mass media de opoziție. Fostul ministru al Turismului are o cotă de încredere de 14%, egală cu cea a fostului premier, Emil Boc, dar peste cea a lui Vasile Blaga (13%), Gigi Becali (13%) sau Adriean Videanu (11%).

Sondajul a fost realizat în perioada 23 martie- 1 aprilie, pe un eșantion reprezentativ de 1.096 de persoane, cu vârsta de 18 ani și peste. Marja de eroare este de +/- 3%.

ÎNCREDEREA ÎN PERSONALITĂȚILE POLITICE
În ceea ce privește intenția de vot în alegerile parlamentare, sondajul CSOP relevă doar mici modificări, în marja de eroare, față de cel din luna februarie. Astfel, USL a câștigat un procent, de la 48%( cât avea în februarie) la 49%, în timp ce PDL a pierdut un procent, de la 20% la 19%.

Partidul Poporului Dan Diaconescu a crescut într-o lună de la 16% la 17%.
INTENȚIA DE VOT LA ALEGERILE PARLAMENTARE
Citiţi mai mult: EVZ.ro

Fotbalul, la fel de bun ca sexul

Un studiu făcut de Universitatea din Valencia arată că fotbalul oferă bărbaților aceeași plăcere ca o partidă de sex.
Cotidianul „Daily Express” scrie că cercetarea efectuată de Universitatea din Valencia a demonstrat că nivelul de testosteron în organismul unui bărbat atinge același nivel ca în timpul actului sexual. Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 50 de suporteri la Cupa Mondială din 2010.
Totodată, în urma studiului a rezultat că la bărbații tineri, pe lângă creșterea nivelului de testosteron, se manifestă și o creștere a nivelului de cortisol, „hormonul stresului”.
Medicul olandez Leander van der Meij, care a condus studiul, a declarat: „Efectele cortisolului sunt legate de teoria autoconservării sociale. Secreția crescută de cortisol sugerează că bărbații tineri văd ca înfrângerea echipei favorite ca pe o amenințare la adresa mândriei lor”.
Citiţi mai mult: EVZ.ro
Un studiu efectuat de Googu de Bucovina arata ca și asupra multor femei apare aceeași plăcere, ca după o partida de sex, exact în același timp ce partenerii lor, se auto-satisfac la meciurile de fotbal.

COREEA DE NORD SI SATELITII.

Coreea de Nord a avertizat vineri ca va lansa sateliti "unul dupa altul", după principiul urma scapă turma, sperând ca din cât mai multi probabilitatea este mai mare ca unul sa se nimerească bun și sa ajungă la destinație,insistenta mai tot timpul da roade.
Intr-un comunicat de presa, Coreea de Nord spune ca a incheiat ancheta privind cauzele dezintegrarii rachetei Unha-3, care a explodat dupa doar doua minute de zbor. Racheta a parcurs 120 de kilometri inainte de a se rupe in patru bucati si de a cadea in Marea Galbena, in vestul peninsulei coreene.
Datele colectate dupa esecul acestei lansari sunt "o garantie pentru un succes mai mare in viitor", a declarat Comisia coreeana pentru tehnologie spatiala, scrie AFP.
"SUA si Japonia, precum si sustinatorii lor, se pot opune cat de tare doresc, trupa de sobolani a lui Lee Myung-Bak (presedintele sud-coreean) poate protesta cat vrea, satelitii ai RPDC (Republica Populara Democrata Coreea), cu scopuri pasnice, vor fi trimisi in spatiu unul dupa altul",
Sursa: Hotnews.ro

joi, 19 aprilie 2012

Gordita - Shakira y René de Calle 13 - Rock in Rio Madrid 2010

Nadie como tú - Calle 13 feat Café tacuba

Calle 13-La Vuelta Al Mundo.

Calle 13 - Muerte En Hawaii

Scooter - Maria (I Like It Loud) (Official Video HQ)

rednex - cotton eye joe

Ace of Base - All That She Wants [1993]

Dr. Alban - It's my life

Coco Jambo-Mr.President

Kaoma- LAMBADA (llorando se fue) HD

King Africa-Bomba Offical music video (+Original dance moves)

Las Ketchup - Asereje (HD,16:9)

Los Del Rio - La Macarena ( Full Spanish Version with Lyrics)

The Gummy Bear Song - Long English Version

Di di di di! La la la la..

Comando DNA, desant la seful DIICOT
(DANIEL MORAR, DIICOTDIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE , CODRUŢ OLARU)

Unul este seful DNA. Celalalt, al DIICOT. Numai ca, dupa cum „National” a dezvaluit in exclusivitate, cele doua „sabii” care ar trebui sa decapiteze coruptia si crima organizata din tara noastra nu mai incap in aceeasi teaca.

Iar conflictul mocnit dintre cei doi rivali la titlul de cel mai temut anchetator din Romania zilelor noastre a rabufnit dupa ce Codrut Olaru a aflat de niste rapoarte secrete care ii incrimieaza oamenii de abuz in serviciu. Si in spatele carora banuieste ca se afla nimeni altul decat Daniel Morar. Asa ca, de ieri dimineata, razboiul se poarta cu dosarele pe masa…

Retragere sau contraatac
Din informatiile intrate in posesia noastra, reiese ca seful DIICOT a aflat, prin „mijloace specifice”, ca Daniel Morar ar pregati impotriva sa un adevarat comando format din oameni loiali ai sai din mai multe structuri. La randul sau, Codrut Olaru si-a pus „locotenentii” in garda cu privire la desantul iminent al procurorilor DNA, care ar urma sa destabilizeze si chiar sa destructureze „ultima reduta” a Opozitiei din lumea Serviciilor.

De altfel, dupa cum sustin sursele noastre, liderul USL Victor Ponta a si fost informat imediat de pericolul care pandeste conducerea Directiei de Investigare a Criminalitatii Organizate si Terorismului. Mai mult, cum Codrut Olaru este cunoscut drept unul dintre cei mai ambitiosi si orgoliosi magistrati de la noi, este greu de apreciat daca acesta va bate in retragere, asteptand victoria Opozitiei in alegeri, sau va risca un contraatac imediat.

Victime colaterale
Ca in orice razboi, se asteapta si la un mare numar de victime colaterale, inclusiv oameni ai legii care vor plati cel putin cu posturile daca se vor afla la sfarsit in tabara invinsilor. Iar cum DNA trebuie sa-si „repereze” de urgenta imaginea sifonata de ultimele esecuri usturatoare din instanta, daca desantul va fi unul victorios, atunci Morar va impusca doi iepuri dintr-o lovitura.

Sursa: enational.ro

Tăriceanu i-și pregătește atent viitorul în PNL
( PDL,PSD, Crin Antonescu,Train Băsescu , Stolojan, Flutur )

Prin desele apariții în spațiul public Tăriceanu i-și pregătește atent viitorul și influenta în PNL.
Mirosul lui fin, de politician bătrân, ii spune ca trebuie sa iasă din conul de umbra în care a intrat odată cu venirea crizei, după dezastruoasa guvernare cu care a pricopsit aceasta țara, de dragul puterii, și în folosul PSD-ului, care în perioada respectiva a reușit mai multe decât ar fi reușit dacă ar fi fost ei însăși la guvernare.
Acțiunile lui sunt justificate oarecum și de derapajele pe care le are Crin Antonescu în ultima vreme, pentru care va trebui sa dea socoteala la un moment dat, în cazul unui eșec la alegeri, sau poate mai devreme. In acest sens Tăriceanu nu se sfiește sa ia fraiele partidului atunci când Antonescu se trezește mai târziu și a început sa arunce cu pietre în actualul prim -ministru, un fost și încă actual liberal, care în eventualitatea unui succes în funcția pe care o deține, ar putea atrage pe lingă dumnealui, o mare parte din liberalii mai cu capul pe umeri reduși la tăcere de sistemul democratic de conducere, aplicat cu tupeu de Antonescu .
După scrisoarea deschisa din 11 aprilie prin care ii sugerează lui Ungureanu sa o lase mai moale cu triburile tarii, astăzi domnul Tăriceanu s-a gândit ca n-ar fi rău sa mai puncteze la impresia artistica și a ieșit cu un nou atac mult mai elaborat și mai complex și începe:
În urmă cu câteva zile o ziaristă mă întreba cum văd planurile anunţate de unii lideri ai PDL de a "coagula" o mişcare "de dreapta", eventual condusă de actualul Prim Ministru. Îi răspundeam atunci că PDL nu are nici o identitate de dreapta deşi îi place să se laude cu acest lucru. Experienţa ultimilor ani arată că PDL este un partid fără ideologie politică, creat în mare măsură prin coagularea unor traseişti politici în jurul puterii şi numai cu scopul de a avea acces la resursele bugetului şi la controlul agenţilor economici de stat.

N-or fi având PDL-list-ii rădăcini de dreapta dar sunt singuri care fac politica de dreapta iar traseistii pe care i-a observat dumnealui, au plecat tocmai când se aflau la putere refuzând susținerea condiționata de politici de stingă a PSD-ului, cu care se lauda fostul prim-ministru, iar "impostori ai dreptei" nu pot fi decât acei ce astăzi se țin strâns de mânuțe și joaca hora unirii cu PSD-ul
Si pentru ca nu ar strica și ceva voturi de la foștii proprietari deposedați abuziv de regimul comunist, Tăriceanu se lansează în diverse teorii, afirmații și apologii a proprietății private, menite doar sa acumuleze capital electoral pentru USL și pentru domnia sa în interiorul PNL-ului.
Pe alocuri ar avea totuși dreptate în problema despăgubirilor foștilor proprietari dat fiind faptul ca acești oameni trebuie totuși despăgubiți corect până la urma. Dar de ce sa fie despăgubiți de la bugetul de stat sau din vânzarea unor intreprinderi sau a unor resurse economice? De ce sa nu sa tragem la răspundere pe cei ce au cheltuit inutil banii din marile privatizări cu care acum se puteau despăgubi acești foști proprietari fără probleme.
De ce sa nu tragem la răspundere pe cei ce au profitat de acești bani și acum apar cu nonșalanta, în diverse ocazii de ne explica cum sta treaba în democrațiile adevărate ?
In alta ordine de idei, nu putem totuși trece cu vederea ura și adversitatea pe care a manifestat-o Tăriceanu la adresa celor ce au salvat la momentul respectiv PNL-ul de la un colaps iminent și ma refer aici la Valeriu Stoica, cel ce a reușit sa intuiască corect poate singura portița de salvare a partidului la acel moment, la Stolojan, Flutur, și pe alocuri chiar Băsescu. Aceasta fiind tactica pe care și-a clădit cariera politica, pe care acum a preluat-o Antonescu și a modelat-o după chipul și asemănarea (inteligenta) lui, convertind-o intr-o ura crunta, vecina cu inconștienta
. Părerea lui Googu...

MRU: Simtiti nevoia? INTERVIU B1TV- CRISTOIU
(Traian Basescu, Victor Ponta, Crin Antonescu,PDL,PSD,PNL,Antena3, sinteza zilei)

Iata cele mai importante declaratii ale primului ministru:
Relatia cu presedintele Traian Basescu:
Asumarea responsabilitatii (functiei de premier) a venit dintr-o revolta care a fost si raspunsul la o intrebare pe care presedintele Traian Basescu mi-a facut-o cu ceva timp in urma
Chiar imi doresc sa particip la reforma unei tari de care ma leaga nu numai elementare sentimente de patriotism Vreau o Romania in care sa ma bucur ca pot trai alaturi de copiii mei.
Aceasta Romanie merita un destin in care toata lumea trebuie sa se regaseasca
Nu sunt un patetic si va rog sa intelegeti emotia mea ca fiind foarte sincera
Intrebarea era nu daca vrei sau nu vrei, daca nu consimti sa participi la un efort care te intereseaza si pe tine ca om
(Intrebat ce relatie are cu Basescu)
Foarte buna, Nu fac un secret din faptul ca am mult de castigat din dialogul cu un presedinte de tara care are peste 20 de ani de experienta, care cunoaste, stie foarte multe lucruri
Interesul nostru comun e ca increderea pe care a acordat-o el, parlamentul, apoi, sa fie justificata, iar eu sa-mi pot face datoria pana la capat
(Intrebat daca Basescu este un model in politica)
E mult spus, eu nu cred ca exista modele in politica. Nu cred ca omul politic Traian Basescu e replicabil si nici nu e bine sa fie replicabil
Nu e bine ca oamenii politici sa se replice pentru ca daca ar fi vorba de asta ne-am trezi cu foarte multe rele pe pamant
(Rugat de Ion Cristoiu sa descrie "epic, era intr-o dupa amiaza linistita..." momentul in care a discutat cu Traian Basescu despre functia de premier)
Era o dupa-amiaza linistita in anul trecut si a fost un telefon si in a saptea zi s-a creat lumea (rade)
A fost o discutie serioasa pe telefon, intalniri, timp de gandire, au fost intrebari grele si din partea mea si din partea domniei sale, a mai fost o discutie si la inceputul acestui an, in urma careia s-a concretizat situatia in care ne aflam acum
Autosuspendarea din PNL si relatia cu Tariceanu
(Intrebat daca nu ii este teama ca va repeta istoria lui Tariceanu)
Exista tensiunea dintre premierul Tariceanu si presedintele Basescu. Exista clar un dezechilibru pe temele majore intre PNL si presedintele Basescu, tensiuni care s-au exacerbat si au alterat relatia personala dintre mine si dl Tariceanu
In urma sedintei CSAT din 2006, cand in ciuda explicatiilor pe care le-am dat, gestul de atunci pe care nu il regret catusi de putin a fost interpretat abuziv si nejustificat ca un atac la adresa PNL si o afiliere la gandirea presedintelui
Tensiunile au crescut pe durata jumatatii de an 2006 si asupra mea au inceput sa vina tot felul de reprosuri, ca nu aranjez vizita din SUA a premierului etc
Am fost violent atacat chiar de propriul partid, "Ungureanu, omul lui...", o eticheta complet nesustinuta, a facut ca mai tarziu, cu ocazia congresului PNL sa pierd postul de vicepresedinte pentru care candidasem.
La jumatatea lui aprilie, mi s-a imputat ca nu l-am informat pe primul ministru de cazul consular a doi cetateni romani
O spun acum, primul ministru o stia din 13 aprilie.
A urmat o conversatie telefonica si mi-am depus mandatulUnul dintre ei si-a cerut, bietul om, scuze public Il respect in continuare pe dl Tariceanu. Chestiunea asta nu a facut decat sa intrerupa comunicarea dintre noi E un om de la care am invatat foarte mult, consider ca a fost un bun prim ministru, e un model de politete pentru multi din PNL si de judecata cumpanita
Suntem doi oameni maturi care putem trece, desi ne vedem foarte rar, peste aceasta chestiune
In relatia directa cu presedintele Basescu nu am ce sa-i reprosez
Este o relatie care are foarte mult miez, foarte mult continut, si care a generat un parteneriat extrem de profitabil pentru mine ca persoana si pentru guvern si merita inteles ca nivel autentic de reforma a acestei tari la nivelul tuturor fortelor politice ale tarii
(Veti face un gest de fronda la adresa lui Traian Basescu?)
In public? Niciodata
Vorbim de personalitati accentuate si din dialogul lor, indiferent de ton sau stridente trecatoare, ele se consuma in privat, sper sa nu se supere dl presedinte ca acum dau din casa, ce iese in final sunt lucruri foarte bune
Impresia mea e ca totul tine de fapt de profilul emotional al fiecarui vorbitor. Daca totul e o disputa in care cineva trebuie sa castige neaparat, atunci ambele parti pierd
Eu cred ca acest dialog construit pe luciditate, asezat, calm, si care tine cont de miza acestui dialog - miza e Romania - nu duce in niciun fel la contondente
Aceasta nu inseamna sa fii supus, inseamna sa judeci matur cum gasesti o solutie la o situatie care e de interes in egala masura si pentru presedinte si pentru premier

(Cum decurge relatia cu PDL si cu greii partidului):
Daca va referiti la persoane, foarte bine, daca va referiti la partid, cred ca exista un numar mare de asteptari si din partea lor din partea mea
Crin Antonescu
Deocamdata apartin altui partid ca membru autosuspendat al PNL
(Intrebat daca se considera membru al PNL) Bineinteles, da sigur. Nu am parasit PNL.
(De ce nu renuntati la aceasta autosuspendare?) Nu mi-am pus problema inca. Dl presedinte Crin Antonescu, va rog sa ma invitati la o sedinta a biroului politic al PNL
Cred ca acolo unde ma gasesc in acest moment, la interesectia intereselor partinice, am mult mai multa cadere sa pot oferi raspunsuri la teme de interes national

(De care parti va simtiti cel mai aproape?)
De al meu (rade)

(Intrebat cum comenteaza declaratiile critice ale lui Crin Antonescu la adresa sa) Toata aceasta aglomerare de epitete, jalnic, ridicol, pervers (lansate de Antonescu la adresa sa)
se interpreteaza in cheia unei temeri, si am inchis raspunsul
Despre un nou partid politic
E o asteptare. In momentul in care am spus asta, in urma cu doua saptamani, enumarand o anumita categorie de public si de categorii de varsta, care au asteptari legate de locul de munca, de felul in care statul consimte sa-i respecte, am fost catalogat imediat ca fiind fie foarte indraznet, fie arogant
Mi-am invatat lectia. Va spun doar atat, e o asteptare. Cum va putea ea lua forma tine de multi parametri, de un numar mare de proiecte tehnice de constructie a unei miscari, daca este una politica, de la mesajul ideologic la forma de comunicare adaptata privitorului sau cel care e atent
Eu nu sunt insa ca in epopeea lui Ulise o sirena care atrage spre pierzare oamenii. Deocamdata constat asteptarea gandidu-ma proiectiv
Voi face acest pas doar in clipa in care voi calca pe un teren ferm si se aduna in jurul mei oamenii in care am incredere.
Urmaresc cu forte mare atentie ce se intampla pe scena politica. Nu fac niciun secret ca ma recunosc in partea de centru dreapta a campului ideologic
Consider ca acolo unde e munca, ea trebuie recompensata. Acolo unde e delasare, indiferenta, lispa de grija, acolo nu ma regasesc eu nici moral nici idologic
Statul trebuie sa dea in primul rand sansa de a fi el insusi. Cred in statul minimal, cred ca exista valori
fundamentale in societate pe care trebuie sa le castigam
Cred in nevoia unui alt tip de moralitate, inclusiv in sfera politica.
Eu vad in cifrele pe care diferitele sondaje le ataseaza numelui meu un procent foarte mare de nehotarati Ceea ce inseamna ca exista cum spun unii un mare potential de crestere. De fapt, un mare potential de atractie catre viata politica a unui prezumtiv electorat care e dezamagit, care nu se regaseste in cacofonia politica sau administrativa de azi, care vrea un alt mod de dialog si care e pregatit de fapt sa participe

(Ce apreciaza electoratul la el?)
In primul rand biografia, apoi un alt mod de a comunica. E un cumul de factori, se grefeaza si pe o schimbare reala de generatie politica, a obosit....avea in jur de 30 de ani in 89 si a continuat sa ramana in viata politica pana astazi
Ca persoana neconflictuala si care om care crede in dialog ceea ce e pentru mine surprinzator e faptul ca se asteapta si o alta calitate a prezentei umane in politica. Nu e nevoie de pugilat

(Stiti ca unii va considera usor arogant?)
Stiu asta. Studentii mei nu ma considera asa.

(Cine ii opreste pe intelectuali sa faca politica?)
E nevoie de intelectuali in politica. In ceea ce-l priveste pe dl Patapievici, e un foarte bun administrator, a facut o treaba exceptionala la ICR.
Dl Plesu e cel cre a construit unul dintre cele mai interesante institutii de cercetare pe baze private din Romania. Pentru ce a reusit el sa faca acolo, intra in istorie.
Relatia cu Victor Ponta
Am incercat si aseara sa dau de domnia sa dar nu am reusit, era la o emisiune
(Ati mai discutat?)
Asta e o chestiune care nu va priveste. Lucrurile sunt simple aici, problema e la mine, ca nu apuc eu sa vorbesc la telefon atat cat as trebui, indiferent daca e un lider al unui partid din putere sau opozitie Ne cunoastem. Am tot interesul ca pe teme de respiratie nationala sa existe dezbatere politica de ambele parti L-am cautat la telefon pentru ca pe 25 aprilie cand se implinesc 7 ani de la semnarea tratatului de aderare la UE ne viziteaza presedintele consiliului European, dl van Rompuy, un distins profesor universitare si personajul cel mai reprezentativ al UE
Speranta mea a fost sa mearga in Parlament si sa se adreseze pe teme legate de Europa
E nevoie ca opozitia si puterea sa se regaseaca in plenul parlamentului, asta e motivul pentru care l-am cautat aseara
(Erati preparator la Iasi, in 1992, si deodata, in 1993 a sustinut masteratul in studii ebraice. Sunteti evreu?)
Nu. In 1992 s-a organizat un concurs public sustinut de Royal Society pentru burse de studiu in stiinte orientale. Erau anii cand pe langa cercetarea de arhiva cochetam si cu istoria religiilor
Am castigat bursa in urma unor concursuri succesive. Ebraica nu era o conditie, conditia era sa stii bine engleza M-am suit in avion pe banii mei si m-am dus intr-o expeditie de unul singur la Londra. Am ramas acolo mai bine de un an de zile
"Intr-adevar m-a sunat MRU aseara dar nu i-am raspuns, seara nu raspund decat prietenilor" a replicat presedintele PSD Victor Ponta intr-o interventie telefonica din cadrul emisiunii "Sinteza zilei" de la Antena 3.
Restituirea proprietatilor
Ii inteleg perfect ingrijorarea ambasadorului american si nemultumirea celor care considera ca o nedreptate istorica vine dupa o alta nedreptate istorica
Fata de toti cei care au asteptari, eu sunt dator sa imi cer scuze si o fac si ca reprezentant al guvernului si personal, imi cer scuze ca 22 de ani executivele succesive si parlamentele nu au putut oferi o solutie clara si definitiva la retrocedarea proprietatilor
Imi cer scuze lor. Decontam anii de indecizie administrativa, de camuflaj politic, nevoia de a nu atinge o problema esentiala legate de dreptul la proprietate.
O facem pentru ca am ajuns intr-un loc din care nu mai putem iesi decat asa.
Suntem singurul stat fost comunist care pana in 2010 a elaborat zece proiecte de legi in acest domeniu
De zece ori s-au schimbat legile, de zece ori obiectul restiturii s-a marit foarte multe, unii au luat foarte mult, altii deloc
Am constatat dezastrul administrativ de la ANRP, haosul, lipsa de responsbilitate cu care au fost tratate dosarele 40.000 de dosare stau azi in arhiva ANRP fara sa fi apucat vreodata sa fie citite
Situatia noastra la CEDO: Am reusit sa blocam curtea, avem un numar record de dosare. 2.500 de dosare au blocat CEDO Curtea a luat in calcul acest lucru si a trimis catre Romania punctele la care Romania trebuie sa gaseasca solutia, de la plafonarea despagubirilor pana la celeritatea rezolvarii cererilor
Aceasta hotarare pilot trebuie sa genereze o lege care sa limiteze despagubirile in plafon, pana la o anumita suma, pe o anumita durata de timp
Pe seama unui haos administrativ, unii primesc si altii nu primesc
Sunt 2500 de dosare la CEDO. Daca nu le rezolvam prin adoptarea unei legi, aceste 2500 de dosare capata cale libera catre rezolvarea pe seama dispozitiei pilot a CEDO. Punerea in aplicare a lor inseamna 70 mld de lei care vor antrena 91% din 170.000 de dosare pendinte de rezolvare pe aceeasi tema.
Prima partea sedintei de azi de guvern s-a discutat despre aceasta chestiune. Toti suntem adeptii axiomei care defineste sacralitatea proprietatii
Cu totii suntem de acord ca o restituire trebuie sa se faca in integrum
Realitatea spune ca dupa 20 de ani de bataie de joc suntem pusi la colt
Ce alegem, un proiect de lege care incearca sa repare printr-o nedreptate, sau lasam lucrurile asa si ne vom trezi in situatia in care nu vom putea plati.
Aceasta plafonare da o sansa tuturor celor care nutresc speranta de a fi despagubiti pe un interval de timp
confortabil in raport cu resursele statului
Este un proiect de lege, el va merge la parlament, dar el trebuie sa treaca de guvern
Suntem doar la inceputul unui proces care depinde de votul Parlamentului, nu doar de guvern
E datoria legislativului sa gasesca solutia cea mai buna
Eu vad termenul de 12 iulie si faptul ca Romania nu va putea plati atat de mult.
Eu nu am de ales, stiu ca decontez 22 de ani de retorica electorala
Am de ales intre Romania si frica. Ce aleg? Frica pentru destinul meu? Nu trebuie sa fie cineva responsabil in tara asta? A cazut in spatele acestui guvern, asta este, si acest guvern isi va asuma aceasta datorie
Nu suntem onesti daca nu ne privim in ochi cand vorbim de legile proprietatii
Rosia Montana
Rosia Montana inseamna locuri de munca, e o prioritate. Nu sunt ecologistul de varsta noua care si-a reinventat
propria identitate politica
Ma intereseaza sa existe o bruma de responsabilitate
Sunt dispus sa merg cu oricine la Rosia Montana si la Rosia Poieni, sa vada cum arata niste rani ale pamantului. Eu am batut cu pasul acele locuri
Nu am vazut lume mai saraca, mai pipernicita, mai cotropita de boli
Lasam comunitati de 5.000 de oameni pentru ca ne gandim la ce se poate intampla?
Eu nu sunt adeptul niciunui proiect, sunt adeptul unor rezultate. Proiectele care aduc locuri de munca ma intereseaza, le sustin.
In ce priveste Rosia Montana, am avut discutii cu ministrii responsabili si am cerut foarte clar: Spuneti-mi unde s-a blocat, si unde e un aviz negativ, de ce e negativ, si inchidem totul
Exista intotdeauna o ezitare din partea unui functionar sau a altuia
Privatizarea Cupru Min
Pretul de vanzare era un semnal foarte bun dat catre piete. Licitatia se reia, au existat cateva vicii de procedura. In clipa in care am aflat ca a existat un castigator am fost foarte bucuros, era un succes, stiind antecedentele de privatizare ale Cupru Min ratate ceea ce se intampla era foarte bine, si in al treilea rand aceste privatizari fac parte din programul de reforma economica
Aveam toate motivele sa jubilez
Nu a functionat bine negocierea pe contract. In continuare cred ca pozitia statului e consistenta
Se reia procesul avand grija ca in dosarul de licitatie sa nu lipseasca nimic, cu o evaluare care sa nu aiba nicio umbra asupra ei, cu o firma recunoscuta, internationala
Pana atunci privatizarea continua: E vorba de Oltchim, Tarom, va continua listarea pe bursa a pachetelor minoritate Romgaz Transgaz etc
Eu nu stiu daca un anunt publicat in FT poate fi acuzat de netransparenta. Ce e obscur atat timp cat sunt de natura publica inca de anul trecut?
Am sa o spun la momentul oportu, dl Tariceanu, dl Nastase au fost niste premieri dedicati privatizarilor si nu cred ca reprezinta grupuri oculte de interese economice. Stiu ca au fost privatizat Petrom, BCR
Daca in cazul privatizarilor suntem limpeziti, genul acesta de retorica e de neinteles. A spune nu ne vindem tara la 20 de ani dupa 1990 suna anacronic
Se pierde din vedere ca prin privatizare poti salva ceea ce nu merge.
La Cupru Min investitiile trec de ordinul a zeci de milioane de euro. Nu avem capacitatea ca o intreprindere care produce mai degraba dezastre ecologice decat cupru sa devina profitabila
Veti avea surprize in urmatoarele trei-patru saptamani si veti vedea intreprinderi de stat cu management privat
(Intrebat daca experienta din fruntea SIE il ajuta in cunoasterea procesului economic)
Informatia pe care o poate obtine o institutie ca SIE premerge de obicei un proces economic in desfasurare invariabila. Conditia e sa dai atentie acelei informatii

Motiunea de cenzura a USL
Vreau sa multumesc Opozitiei pentru motiunea de cenzura. Abia astept motiunea de cenzura si momentul in care voi lua cuvantul in Parlamentul Romaniei, sper ca va fi si Opozitia de fata
Depunerea unei motiuni e parte a unui mecanism democratic
Sorin Blejnar:
(De ce a semnat revocarea lui Blejnar?)
In cele doua luni scurse, am avut suficient de mult timp pentru a observa modul in care ANAF-ul isi face treaba pe seama tintei de 1,5% din PIB si pentru a evalua tipul de management al ANAF
Raspusurile au fost dezamagitoare. Aflu acum ca aceasta tinta e nerealista, as fi preferat sa o aflu la momentul oportun, nu acum.
Nu este nerealista.
Diferenta nu o fac oamenii ca atare, ci structurile
Avem nevoie de un ANAF care sa aduca mult mai multi bani la buget
L-am ales pe baza mai multor recomandari de la persoane cu competenta. Are un CV impecabil, are un mare defect, nu prea apartine unui partid, mi-l asum
Fiind foarte atent la sarcinile trasate, reconstructia ANAF, refacerea lui integrala, sunt convins ca nu va dezamagi
. Ion Cristoiu (facand referire la un interviu din 2005 cand a fost intrebat de un ziarist daca doreste sa fie presedinte, iar MRU raspunsese tot cu o intrebare: "Should I?") Ce ati raspunde acum?
MRU: Intrebati-ma.
Cristoiu: Aspirati sa ajungeti presedintele Romaniei?
MRU: Simtiti nevoia?

Sursa HOTNEWS

miercuri, 18 aprilie 2012

Bancuri de la Cațavencu(Academia Cațavencu)

Bula lui Bulă (70) Autor Academia Caţavencu 17/04/2012
Doi nemţi discută într-un showroom: - Ce-i asta, Dacia Duster? - Duster… da - Românească, nu? - Da, românească… - Bună, nu? Garda înaltă, cauciucuri groase… - Mda. - Măi, ce ţi-e şi cu românii ăştia… ar face orice numai să nu-şi repare drumurile

Crin Antonnecu nu s-a trezit la timp.

Liderul Crin Antonescu a reușit să lipsească la debutul ședinței cu deputații USL programată astăzi la Palatul Parlamentului pentru a se analiza perspectivele de “preluare a majorității” la Cameră, așa cum pompos anunța omologul său Victor Ponta cu câteva zile în urmă.
Sursa: VLAD STANESCU-EVZ
După un moment de derută în rândurile liberale, liderul de grup Călin Popescu Tăriceanu, a preluat frâiele ședinței până la sosirea liderului de partid.
Recent, preşedintele PNL a replicat acuzelor că nu s-ar trezi devreme, ţinând să precizeze că doarme cât vrea, că se scoală atunci când vrea. Antonescu a mai precizat că, de obicei, doarme în dormitor şi că rămâne în stare de veghe cât vrea el.
“Adevărul este că mă trezesc când vreau eu, indiferent ce cred despre asta prieteni, adversari. Mă trezesc când vreau eu, foarte, foarte des mă trezesc devreme, nu ca să le dau lor socoteală. Mă ocup de educaţia unui copil încă mic, care are şcoală de dimineaţă. Când ajungi să discuţi despre un om şi principala acuză pe care i-o aduci este că ai auzit tu că se scoală târziu, înseamnă că eşti un găinar din punct de vedere ideologic, politic", a spus Antonescu, pentru zidezi.net.

Romanian House Music 2011 Mix

marți, 17 aprilie 2012

Kip Moore - Mary Was The Marrying Kind

Kip Moore - Hey Pretty Girl

Jessie J - Laserlight ft. David Guetta

One Direction - One Thing (Live On SNL)

One Direction - What Makes You Beautiful (Live On SNL)

Maghiarul și Ungureanu vor sa facă curățenie la Romsilva

Eficientizare la Romsilva este foarte necesara dar în restul tarii, în Bucovina totul este eficient. Nu va atingeți de Bucovina ! Aici treburile pădurilor merg struna, toată lumea este fericita și ar fi păcat sa stricați asemenea ecosistem clădit cu grija cu mari eforturi răbdare și suferințe din partea personalului calificat și mai ales competent.
Se pregăteşte "ceva" pentru Romsilva
România liberă:
Korodi: Încep un dialog intens cu reprezentanţii Romsilva pentru a eficientiza această instituţie
Korodi Attila a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, la Miercurea Ciuc, care sunt priorităţile sale în noua funcţie, printre acestea figurând reorganizarea Romsilva, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"O să mă ocup şi o să mă aplec în zona managementului pădurilor, primul-ministru mi-a dat o sarcină cu privire la reorganizarea Romsilva şi sper să o ducem la capăt cu un rezulat foarte bun în lunile următoare", a spus Korodi.
Potrivit acestuia, dialogul cu reprezentanţii conducerii regiei va începe în cursul săptămânii, urmărind, pe de-o parte, combaterea furtului de pădure "în sistem mafiot", iar pe de altă parte, identificarea modalităţilor care să conducă la eficentizarea activităţii instituţiei.
"Încep un dialog intens cu reprezentanţii Romsilva, pentru a eficientiza această instituţie şi - ceea ce este mai important pentru mine - şi aici mă întorc la ceea ce credeam şi în 2007-2008 când eram ministrul Mediului, consider că este nevoie de o cooperare interinstituţională între Ministerul de Interne, procuratură, Garda Financiară, ANAF şi Silvicultură, pentru combaterea infracţionalităţii în zona exploatării pădurilor în sistem mafiot foarte bine organizat, pentru că este nevoie de evitarea elementelor locale care scurtcircuitează intervenţiile statului", a spus el.
Korodi Attila a afirmat că la reorganizarea regiei se vor lua în considerare diferitele tipuri de activităţi pe care le desfăşoară în prezent Romsilva şi, "probabil, se va dori o abordare separată a fiecărei activităţi economice, pentru că la ora actuală compania naţională a pădurilor acoperă foarte multe activităţi şi aceasta nu ajută neapărat în a crea profit"
.

De la prefectura și pana la conducerea celui mai mare mastodont străin de tocat lemn sunt din structurile Romsilva și reglează treburile în asa fel ca toată lumea sa fie mulțumita, de la bugetul statului si pana la bugetul personal. In detrimentul muritorilor de rând, dar asta este mai putin important. Principalul este sa existe o armonie și ea exista.
In Bucovina avem mari investitori străini cu care ne mândrim , crează sute de locuri de munca în zona lor de funcționare și desființează câteva mii în celelalte zone. In cinstea venirii lor s-a făcut un sistem de licitație separat , la București , unde sunt alese cele mai accesibile și mai valoroase partizi,(parcele de pădure puse în valoare pentru a fi exploatate}, care sunt adjudecate la primul sau cel mult doi pași de licitație, pentru a nu bate la ochi . Acolo prostimea autohtona nu are acces.
Din restul partizilor, care mai sunt cât de cât mai rentabile sunt exploatate prin sistem prestări servicii unde este rândul personalului calificat sa-și eficientizeze profitul printr-un mecanism care merita un articol separat.
Ce mai rămâne, prin cele vârfuri de munte, se scoate la celebrele și preacinstitele licitații pe picior, la care poate participa cu drepturi depline și prostimea autohtona sa se lupte cinstit tot cu celebrii investitori străini care încă ne mai explica de multe ori, cum sta treaba cu democrația, căci noi cei de pe aici nu ne prea pricepem. Si uite asa ne mândrim noi Bucovineni cu influentele austro-ungare din cele mai vechi tipuri și pana în zilele noastre.
Părerea lui Googu tocmai din Bucovina.